― Nu-mi place aici, se plînse Alystra. E frig.

Probabil nu simţise niciodată pînă atunci frigul, iar Alvin se simţi oarecum vinovat. Trebuia să-i fi spus să-şi ia o mantie, una cît mai bună, deoarece în Diaspar veşmintele erau pur ornamentale şi de-a dreptul inutile ca protecţie.

Pentru că era exclusiv vina lui, îşi scoase propria capă şi i-o întinse fără un cuvînt. Gestul nu conţinea nici o urmă de curtoazie. Egalitatea sexelor se realizase cu adevărat de prea multă vreme ca asemenea galanterii să mai supravieţuiască. Dacă situaţia ar fi fost inversă, Alystra i-ar fi oferit haina ei, iar el ar fi acceptat-o cu aceeaşi uşurinţă.

Mersul cu vîntul în spate nu era de fapt neplăcut. Curînd ajunseră la capătul tunelului. Un perete de stîncă decupat în unghiuri larg deschise le oprea înaintarea; la urma urmei, se găseau pe marginea unei prăpăstii. Uriaşa conductă de ventilaţie se deschidea în zidul vertical al turnului, iar pînă jos erau cel puţin trei sute de metri. Se aflau sus pe meterezele oraşului. Diasparul se întindea la picioarele lor, aşa cum puţini îl văzuseră vreodată.

Panorama reprezenta reversul celei contemplate de Alvin în centrul parcului. Privea în jos, către valurile concentrice de piatră şi metal ce coborau în terase late de aproape doi kilometri spre inima oraşului. Departe, parţial ascunse îndărătul turnurilor, distingea pajiştile, copacii şi rîul circular. Iar mai departe, bastioanele Diasparului se ridicau iarăşi către cer.

Lîngă ei, Alystra privea încîntată, dar fără uimire. Văzuse oraşul de nenumărate ori pînă atunci, din alte puncte, aproape la fel de bine situate şi în condiţii mult mai confortabile.