Haboob-ul — o furtună de nisip din Sudan care îmbracă în galben-aprins ziduri înalte de o mie de metri şi I e urmată de ploaie. Harmattan-ul, care suflă ce suflă şi în cele din urmă se îneacă în Atlantic. Imbat-ul, o briză marină în Africa de Nord. Unele vânturi ce-abia suspină către cer. Furtuni nocturne de nisip care sosesc o dată cu frigul. Khamsin-ul, un colb ce se aşterne în Egipt din martie până în mai, numit după cuvântul arab pentru „cincizeci”, înflorind timp de cincizeci de zile — a noua plagă a Egiptului. Datoo-ul dinspre Gibraltar, purtătorul de miresme.

Mai este vântul secret al deşertului, al cărui nume a fost alungat din memoria oamenilor de către un rege după ce fiul său i-a căzut victimă. Şi nafhat-ul, o rafală dinspre Arabia. Mezzar-ifoullousen-ul — un vânt aspru şi rece dinspre sud-vest, numit de berberi „acela care jumuleşte păsările”. Beshabar-ul, un vânt uscat şi întunecat de nord-est, suflând dinspre Caucaz, vântul negru. Samiel-ul din Turcia, vântul-venin, adesea folosit ca armă în bătălii. Asemeni lui, şi alte vânturi otrăvite, simoom-ul din nordul Africii şi solano, a cărui pulbere poartă petale rare, provocând ameţeli.

Altele, vânturi intime.

Străbătând lumea ca un potop. Decojind vopseaua, do-borând stâlpii de telefon, luând cu ele pietre şi capete de statui. Harmattan-ul suflă peste Sahara învăluit într-un colb roşiatic, o pulbere ca focul, ca făina, care intră şi se încheagă în piedicile puştilor. Marinarii au numit acest vânt roşiatic „marea întunericului”. Neguri de nisip roşu din Sahara au fost purtate spre nord până în Cornwall şi Devon, căzând în rafale de noroi atât de puternice, încât au fost luate drept sânge. „Ploi de sânge au fost semnalate pe scară largă în Portugalia şi Spania în l90l.”