Acum e-n întuneric. În jur, doar o dâră de fum.

Face un salt şi se întoarce prin aer aşa încât aterizează cu faţa în cealaltă direcţie, apoi sare în continuare, şi mai dezlănţuită, de-a lungul holului întunecos, încă aterizând în dreptunghiuri pe care le ştie acolo, tenişii bufnind şi izbind podeaua întunecată — încât ecoul paşilor răsună până în cele mai îndepărtate colţuri ale acelei vile italiene părăsite şi în afară, către lună şi către rana unei râpe ce înconjoară pe jumătate clădirea.

Câteodată, noaptea, bărbatul ars simte un tremur slab în casă. Îşi dă mai tare aparatul auditiv şi înregistrează sunetul unor izbituri pe care tot nu le poate interpreta sau localiza.

Fata ridică volumul aşezat pe măsuţa de lângă patul lui. E cartea pe care o adusese cu el prin foc — un exemplar din Istoriile lui Herodot pe care îl îmbogăţise decupând şi hpind pagini din alte cărţi sau scriindu-şi propriile observaţii — toate acestea cuibărite în textul lui Herodot.

Începu să citească scrisul lui mărunt şi chinuit.

Există un vârtej de vânt în sudul Marocului, numit aajej, împotriva căruia felahii se apără cu cuţitele. Mai este africo, care uneori ajunge până în cetatea Romei. Alm-ul, un vânt tomnatic dinspre Iugoslavia. Arifi, care mai e numit aref sau rifi, şi care pârjoleşte cu numeroase limbi. Acestea sunt vânturi permanente, ce se găsesc mereu la timpul prezent.

Mai sunt şi alte vânturi, mai puţin constante, care îşi schimbă direcţia, pot dărâma şi cal şi călăreţ şi-apoi se pot realinia, suflând în sensul opus acelor de ceasornic. Bist roz-ul năvăleşte în Afganistan timp de o sută şaptezeci de zile — îngropând sate. Mai e fierbintele, uscatul ghibli din Tunisia, care se roteşte şi se rostogoleşte şi te îmbolnăveşte de nervi.