— Bine, Tuf, ai câştigat, mârâi Kaj Nevis. Aud vreo obiecţie împotriva ideii de a-l face pe Tuf partener cu drepturi depline? întrebă el, privind în jur. Adică să împărţim la cinci?

Jefri Lion tuşi.

— Merită, dacă planul lui funcţionează.

— De acum faci parte din grupul nostru, dădu din cap Nevis. Haviland Tuf se ridică de pe scaun, cu o demnitate greoaie, dându-l jos pe Ciupercă din poală.

— Memoria mi-a revenit! anunţă el. Există patru costume spaţiale în dulap. Dacă unul dintre dumneavoastră va fi atât de amabil să se înveşmânteze cu unul şi să mă ajute, vom merge împreună să aducem din depozitul numărul doisprezece un echipament foarte folositor.

— Să fiu a naibii! exclamă Rica Dawnstar râzând, în timp ce bărbaţii se întorceau, cărând între ei ceva extrem de voluminos.

— Ce-i asta? întrebă Celise Waan.

Haviland Tuf, care arăta imens în hainele lui spaţiale albastre-argintii, aşeză povara pe podea şi-l ajută pe Kaj Nevis să o ridice la verticală. Apoi îşi scoase casca şi examină cu mândrie ceea ce aduseseră.

— Un costum spaţial, doamnă. Mi se pare evident.

Era un costum spaţial, dar unul cum nu mai văzuseră până atunci, construit, după toate aparenţele, de cineva care nu se gândise la oameni. Îi depăşea în înălţime pe toţi, chiar şi pe Tuf. Creasta ornamentată a căştii mari, bombate, ajungea la trei metri de duşumea, aproape atingând tavanul. Avea patru braţe groase, cu câte două articulaţii. Cele de deasupra se terminau cu cleşti strălucitori, zimţaţi. În picioarele groase puteau încăpea trunchiuri de copaci tineri. Tălpile arătau ca nişte farfurii mari, circulare. Pe spinarea lată se găseau patru rezervoare imense. Din umărul drept se înălţa o antenă radar. Peste tot, metalul negru, rigid, din care fusese construit costumul, era filigranat cu modele bizare, ondulate, roşii şi aurii. Echipamentul rămase între ei ca un gigant din vechime, înveşmântat în armură.