În străfundurile măruntaielor sale, în intestinele navei, în substaţia şaptesprezece, de la sasul nouă, Anittas comandă ochilor din metal argintiu să-l caute pe Kaj Nevis şi să se focalizeze asupra lui. Zâmbi. Pe figura lui semiomenească, zâmbetul produse o expresie grotescă. Avea dinţii din oţel cromat.

— Prostule, îi spuse el lui Nevis.

Costumul de luptă făcu un pas ameninţător înainte. Un cleşte se ridică, scoţând un sunet scrâşnit, se deschise şi se închise.

— Al GRIJĂ CE VORBEŞTI!

— Am zis prost, şi prost eşti, îi explică Anittas.

Râsul lui suna groaznic, plin de durere şi de ecouri metalice. Buzele îi sângerau fără încetare, lăsând urme umede, roşii, pe dinţii argintii, sclipitori.

— M-ai ucis, Nevis. Degeaba. Din nerăbdare. Aş putea să-ţi dăruiesc totul. E goală, Nevis. Nava-i pustie, au murit toţi. Şi sistemul e gol, sunt singur aici. Nu-i nici o altă minte în circuit. E un idiot, Kaj Nevis! Arca e un idiot gigant. Imperialii Pământului erau speriaţi. Au obţinut adevărata Inteligenţă Artificială. Da, aveau nave de război uriaşe cu IA, flote de roboţi, dar lA-urile au minţi proprii şi au existat incidente. Le găseşti în istorie — Kandabaer şi acţiunea de pe Lear, precum şi revoltele de pe Alecto şi Golem. Navele de germinare erau prea puternice, ştiau asta de când le-au construit. Pe Arcă lucrau două sute de oameni — strategi, savanţi, ecoingineri, membri ai echipajului, ofiţeri; ea putea transporta mai mult de o mie de soldaţi, reuşind să-i hrănească pe toţi, să acţioneze la capacitate deplină şi să aducă prăpădul pe planete întregi! Şi totul se făcea prin intermediul sistemului de calculatoare, Nevis, un sistem sigur, un sistem mare, un sistem sofisticat, un sistem care se poate apăra şi repara singur, care poate făptui o mie de lucruri simultan — dacă-i ceri.