― Poate şi altcineva să intre în posesia acestor ciudăţenii?

― Da.

― Vă referiţi, probabil, la stalkeri?

― Nu ştiu ce sunt aceştia.

― Aşa se numesc la noi, în Marmont, tinerii temerari care îşi asumă riscul pătrunderii în Zonă pe cont propriu şi fură de acolo tot ce reuşesc să găsească.

― Înţeleg. Nu, asta nu e de competenţa noastră.

― Ce-ar mai fi! De asta se ocupă poliţia. Dar era interesant de ştiut cu ce vă ocupaţi în mod direct, doctore Pilmann.

― Sunt pierderi continue de materiale din Zonă, care ajung în mâinile unor persoane lipsite de responsabilitate şi spirit de organizare. Ne ocupăm de rezultatele acestor pierderi.

― Mulţumesc. Dar pe dumneavoastră, ca savant, nu vă atrage studierea minunilor extraterestre?

― Cum să vă spun… Se prea poate.

― Deci putem spera că marmontienii îl vor vedea, într-o minunată zi, pe faimosul lor concetăţean pe străzile oraşului natal.

― Nu este exclus.

CAPITOLUL I

REDRICK SCHUHART, 23 DE ANI, CELIBATAR,

LABORANT AL FILIALEI INSTITUTULUI

INTERNAŢIONAL DE CULTURĂ

EXTRATERESTRĂ DIN MARMONT

STĂM ÎN DEPOZIT. Când vine seara, nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să aruncăm salopetele de pe noi şi s-o ştergem până la birtul «Borj» ca să ne mai dregem cu o picătură — două de tărie. Acum stau, pur şi simplu, şi sprijin pereţii. Abia aştept să fumez ― doar rezist de mai bine de două ore. El tot mai răscoleşte lucrurile: a umplut deja un seif, l-a încuiat şi sigilat, iar acum dă gata un altul; ia de pe transportor «biberoanele», cercetându-le cu grijă pe toate feţele (printre altele trebuie spus că nu-i aşa uşor, fiecare cântărind în jur de şase kilograme şi jumătate), apoi le aşază delicat pe un raft.