— Eu sunt Ioana d’Arc, spuse prima siluetă.

— Iar eu sunt Eleanor de Aquitania.

Nicole râse nervos și se uită uluită la cele două figurine. Câteva secunde mai târziu, când luminile interne ale roboților se stinseră, Nicole își revenise suficient ca să vorbească.

— Așadar, Richard v-a trimis să mă ajutați să evadez? întrebă ea în șoaptă. Și cum propuneți să fac?

— Am sabotat deja sistemul de monitorizare, spuse cu mândrie micuța Ioana. Și am reprogramat un biot Garcia… Ar trebui să fie aici în câteva minute ca să-ți dea drumul afară.

— Avem un plan de evadare de bază și mai multe planuri pentru situații neprevăzute, adăugă Eleanor. Richard a lucrat luni întregi la ele — chiar de când ne-a terminat pe noi.

Nicole râse din nou. Era încă înmărmurită.

— Serios? Și pot să întreb unde e în clipa de față soțul meu cel genial?

— Richard este în vechiul vostru adăpost de sub New York, răspunse Ioana. Ne-a spus să-ți spunem că acolo nu s-a schimbat nimic. Ne urmărește mișcările cu o baliză de navigație… În treacăt fie spus, Richard îți trimite iubirea lui. Nu a uitat…

— Stai liniștită o clipă, te rog, o întrerupse Eleanor când Nicole se scarpină automat la senzația de gâdilătură din spatele urechii drepte. Îți fixez chiar acum baliza ta personală și pentru mine e foarte grea.

Câteva momente mai târziu, Nicole atinse micuțul instrument amplasat lângă urechea ei și clătină din cap.

— El ne și aude? întrebă ea.

— Richard a hotărât să nu riscăm transmisii vocale, răspunse Eleanor. Nakamura le-ar putea intercepta cu mare ușurință… Totuși, ne va monitoriza locația fizică.