— Acum poți să te ridici și să te îmbraci, spuse Ioana. Vrem să fii gata când sosește Garcia.

Minunile nu vor înceta niciodată? se gândi Nicole în timp ce se spăla pe față în ligheanul primitiv, pe întuneric. Preț de câteva secunde își imagină că s-ar fi putut ca roboții cei doi să facă parte din vreun complot inteligent al lui Nakamura și că ea urmează să fie ucisă în timp ce încerca să evadeze. Imposibil, își spuse ea câteva clipe mai târziu. Chiar dacă unul din acoliții lui Nakamura ar putea crea roboți ca aceștia,numai Richard știe despre mine destul ca să facă o Ioana d’Arc și o Eleanor de Aquitania… și, oricum,ce contează dacă sunt omorâtă în timp ce evadez? Electrocutarea mea este programată pentru ora opt, în dimineața asta.

În afara celulei se auzi zgomotul făcut de un robot care se apropia. Nicole se încordă, încă neconvinsă în totalitate că cei doi prieteni micuți ai ei chiar îi spun adevărul.

— Așază-te la loc pe pat, ca Eleanor și cu mine să putem intra în buzunarele tale, spuse Ioana lângă ea.

Nicole simți cum cei doi roboți se cațără pe partea din față a fustei ei. Zâmbi. Ești uimitor, Richard, se gândi ea. Iar eu sunt teribil de fericită că ești încă în viață.

Biotul Garcia ducea o lanternă. Păși în celula lui Nicole cu un aer autoritar.

— Veniți cu mine, doamnă Wakefield, spuse el cu glas tare. Am ordin să vă mut în sala de pregătire.

Nicole se înspăimântă din nou. În mod sigur biotul nu se purta prietenește. Ce-ar fi dacă… dar nu avu timp să se gândească. Garcia o conduse pe coridorul din afara celulei ei într-un ritm rapid. Douăzeci de minute mai târziu trecură amândoi pe lângă setul obișnuit de bioți de pază și un ofițer om care comanda, un tânăr pe care Nicole nu-l mai văzuse.

— Stai! țipă bărbatul din spatele lor tocmai când Nicole și Garcia erau pe cale să urce scările. Nicole îngheță. Ai uitat să semnezi hârtiile de transfer, spuse el, întinzându-i un document biotului Garcia.