Simon Kress locuia singur într-un conac mare printre colinele aride şi stâncoase aflate la cincizeci de kilometri de oraş. Aşa că, atunci când afacerile îl chemau pe neaşteptate, n-avea vecini cărora să le ceară să vadă de animale în lipsa lui. Şoimul hoitar nu era o problemă; sălăşuia în foişorul nefolosit şi, oricum, se hrănea singur. Pe măcelar, Kress îl gonea pur şi simplu afară, lăsându-l să se descurce cum o şti; micul monstru vâna limacşi, păsări şi şobolani. Bazinul de peşti însă, plin cu piranha veritabili, de pe Pământ, reprezenta o dificultate. Kress sfârşea întotdeauna prin a arunca în uriaşul acvariu o pulpă mare de vită. La urma urmelor, dacă avea să fie reţinut mai mult decât se aştepta, piranha se puteau mânca între ei. O făcuseră şi-n alte dăţi. Era amuzant.

Din nefericire, de data aceasta fu reţinut mult mai multă vreme decât se aşteptase. Când, în sfârşit, se întoarse, toţi peştii erau morţi. La fel, şoimul hoitar. Măcelarul urcase în foişor şi-l mâncase. Simon Kress se indispuse.

A doua zi se urcă în aeroglisor şi plecă la Asgard. Situat la vreo două sute de kilometri de vila lui, Asgard era cel mai mare oraş de pe Baldur şi se mândrea şi cu cel mai vechi şi mai mare astroport. Lui Kress îi plăcea să-şi impresioneze prietenii cu animale neobişnuite, amuzante şi scumpe; Asgard era locul unde se puteau cumpăra asemenea animale.

De această dată însă nu prea avu noroc. La „Xenopets” era închis. L'Etherane, negustorul de animale mici, încercă să-i vâre pe gât alt şoim hoitar, iar „Ape stranii” nu oferea nimic mai exotic decât piranha, rechini luminoşi şi calmari-păianjen. Kress îi avusese pe toţi: voia ceva nou.

Către seară, se pomeni bătând bulevardul Curcubeului, în căutare de magazine pe care nu le vizitase niciodată. Aflată în plină zonă a astroportului, strada era înţesată cu firme de importatori. Marile corporaţii comerciale aveau vitrine lungi, impresionante, în care artefacte străine, rare şi costisitoare, erau etalate pe postamente din pâslă în spatele cărora draperii întunecate învăluiau în mister interioarele. Printre marile magazine se înghesuiau prăvălioare de vechituri, dughene murdare, expunând tot felul de antichităţi de pe tot felul de lumi. Kress le încercă şi pe unele şi pe celelalte, cu aceeaşi nemulţumire.