Apoi dădu peste o prăvălie aparte. Era foarte aproape de port. Kress nu mai fusese niciodată pe acolo. Magazinul ocupa o clădire modestă, cu un singur etaj, încadrată de un bar euforic şi un templu-lupanar al Comunităţii Surorilor Secrete. La acest capăt al bulevardului începeau localurile deocheate. Prăvălia era ceva cu totul ieşit din comun. Sărea în ochi.

Vitrina era învăluită în ceaţă; când vag roşie, când cenuşie aidoma ceţii adevărate, când sclipitoare şi aurie. Ceaţa se unduia şi se învolbura şi lumina difuz dinăuntru. În vitrină, Kress întrezări exponate — maşini, obiecte de artă, lucruri pe care nu le putea recunoaşte — dar nu apucă să le vadă bine pe nici unele. Aburul plutea senzual în jurul lor, dezvăluind mai întâi o frântură din ceva, apoi altceva, apoi ascunzînd totul. Iritant. În timp ce privea, ceaţa începu să formeze litere. Câte-un cuvânt, o dată. Kress stătu şi citi.

WO. ŞI. SHADE. IMPORTATORI. ARTEFACTE. ARTĂ. FORME. DE. VIAŢĂ. ŞI. ALTELE.

Literele pieriră. În negură, Kress zări ceva care se mişca. Asta-i fu suficient; asta, şi „formele de viaţă” din reclamă. Îşi azvârli peste umăr capa de promenadă şi intră în prăvălie.

Înăuntru, Kress se simţi dezorientat. Interiorul părea vast, mult mai spaţios decât ar fi lăsat să se creadă faţada relativ umilă. Încăperea era slab luminată, tăcută. Tavanul întruchipa un peisaj stelar, cu nebuloase spirale; era foarte negru şi veridic, foarte frumos. Tejghelele, toate, străluceau expuse. Pasajele dintre ele erau aşternute cu ceaţă. Pe alocuri pâcla se ridica până la genunchi, răsucindu-se în jurul picioarelor la fiecare pas.