— Kress, eşti dezgustător, îi spuse Cath m'Lane. (Trăise cu el o bucată de vreme, în urmă cu doi ani, până ce sentimentalismul ei dulceag ajunsese pe punctul de a-l scoate din minţi.) Am fost o proastă că m-am întors aici. Credeam că între timp te-ai schimbat, că vrei să-ţi ceri scuze. (Nu-l iertase niciodată pentru ziua în care măcelarul lui devorase o potaie excesiv de „nostimă” la care ea ţinea ca la ochii din cap.) Să nu mă mai chemi niciodată în casa asta, Simon.

Ieşi val-vârtej, urmată de actualul ei amant şi de un cor de râsete.

Ceilalţi invitaţi îl potopiră cu întrebările.

De unde avea regii de nisip? voiau să ştie.

— De la Wo şi Shade, importatori, le răspunse gesticulând reverenţios către Jala Wo, care stătuse tăcută şi retrasă aproape toată seara.

De ce-şi împodobeau castelele cu chipul lui?

— Pentru că de la mine vin toate lucrurile binecuvântate. Ce, nu ştiaţi asta?

Se vor mai bate?

— Fireşte. Dar nu astă-seară. Nici o grijă. O să mai fie petreceri.

Jad Rakkis, care era xenolog amator, începu să vorbească despre alte insecte sociale şi războaiele pe care te purtau.

— Regii de nisip sunt amuzanţi, dar nu-s mare lucru. Ar trebui să citiţi despre furnicile-soldaţi de pe Terra, de pildă.

— Regii de nisip nu sunt insecte, interveni pe neaşteptate Jala Wo, dar Jad se lansase în argumente şi ei nu-i dădu nimeni nici cea mai mică atenţie. Kress îi adresă un zâmbet şi ridică din umeri.

Malada Blane propuse ca la următoarea petrecere, când vor asista la un alt război, să facă pariuri. Ideea entuziasma pe toată lumea. Urmă o discuţie animată, cu privire la reguli şi şanse. Dezbaterile durară aproape o oră. În cele din urmă, rând pe rând, musafirii începură să-şi ia rămas bun.