Dar regii de nisip erau mici şi neveninoşi, iar păianjenul nu se oprea. Picioarele sale doborau mobili într-o parte şi-n alta. Maxilarele sale mustind de venin găseau alţii, pe care-i lăsau sfârtecaţi şi ţepeni. Deja, peste zece roşii trăgeau să moară. Păianjenul de nisip continuă să înainteze. Păşi drept în mijlocul triplei linii defensive din faţa castelului. Şirurile de mobili se închiseră ca un cleşte. Îl acoperiră, luptând cu disperare. Kress observă că o ceată de regi de nisip retezaseră unul din picioarele agresorului. Noi apărători săreau de pe metereze, aterizând pe mormanul ce colcăia şi se zvârcolea.

Invizibil sub grămada de regi de nisip, păianjenul reuşi totuşi să se târâie în umbra porţii şi dispăru.

Jad Rakkis emise un oftat din rărunchi. Era alb ca varul.

— Minunat, comentă cineva.

Malada Blane chicoti înfundat.

— Priveşte, spuse Idi Noreddian, trăgându-l de braţ pe Kress.

Fuseseră cu toţii atât de absorbiţi de încleştarea din colţ, încât nimeni nu remarcase activitatea din restul bazinului. Acum însă, când castelul se liniştise, când pe nisipul din jur nu mai erau decât mobili roşii morţi, văzură.

În faţa castelului roşu răsăriseră trei armate. Stăteau perfect nemişcate, perfect aliniate, şir după şir de regi de nisip portocalii, albi şi negri. Aşteptau să vădă ce va ieşi din castel.

Simon Kress zâmbi.

— Un cordon sanitar, Jubilă el. Şi, Jad, aruncă-ţi privirea spre celelalte castele.

Rakkis privi şi înjură. Echipe de mobili astupau porţile cu nisip şi pietre. Dacă păianjenul supravieţuia totuşi celei dintâi înfruntări, n-avea să pătrundă cu una cu două în celelalte fortăreţe.