— Trebuia s-aduc patru păianjeni, mârâi Jad Rakkis. Oricum, am câştigat. Păianjenul meu e acum acolo, dedesubt, şi-ţi mănâncâ afurisita de burtă.

Kress nu răspunse. Aştepta. Zărise mişcare în umbră.

Dintr-o dată, pe poartă începură să se reverse mobili roşii. Se răspândiseră pe tot cuprinsul castelului apucându-se imediat să repare pagubele pricinuite de păianjen. Celelalte armate se dizolvară şi se retraseră, fiecare în colţul ei.

— Jad, făcu Kress, am impresia că nu prea mai ştii cine pe cine a mâncat.

Săptămâna următoare, Rakkis aduse patru şerpi subţiri, argintii. Regii de nisip le făcură de petrecanie fără nici o bătaie de cap.

Pe urmi Rakkis îşi încercă norocul cu o pasăre mare, neagră. Pasărea mâncă peste treizeci de mobili albi, iar zbaterile şi izbiturile ei distruseră aproape în întregime castelul, dar până la urmă aripile îi osteniră şi regii de nisip o atacară în forţă oriunde încercă să aterizeze.

După asta, urmă o cutie cu insecte; gândaci cu platoşe puternice, nu prea deosebiţi de regii de nisip. Dar proşti, proşti. O forţă aliată alcătuită din portocalii şi negri le sparse formaţia, îi împrăştie şi-i măcelări.

Rakkis începu să-i semneze lui Kress poliţe.

Cam tot pe atunci, într-o seară în care cina la restaurantul său preferat din Asgard, Kress o întâlni din nou pe Cath m'Lane. Se opri pentru o clipă la masa ei şi-i povesti despre jocurile strategice, invitând-o să-l viziteze. Femeia se făcu roşie, apoi îşi recăpătă stăpânirea de sine şi deveni glacială.

— Cineva trebuie să-ţi găsească ac de cojoc, Simon, îi spuse. Şi cred că eu o să fiu aceea.

Kress ridică din umeri, savură o masă îmbelşugată şi nu se mai gândi la ameninţarea ei. Decât peste o săptămână, când o femeie măruntă şi îndesată se prezentă la uşa lui şi-i vârî sub nas o brăţară cu insigna poliţiei.

— Am primit o reclamaţie împotriva dumitale, Kress, îl încunoştiinţă ea. Deţii un bazin cu insecte periculoase?