Dacă soţiile sale aveau să-şi arate vreodată una alteia videogramele primite de la el, gîndea comandantul Norton mai degrabă amuzat decît îngrijorat, atunci ar fi avut multe de explicat. În prezent compunea cîte una singură şi lungă, o dubla, adăugînd numai cîteva mesaje personale şi săruturile de rigoare, înainte de-a expedia copiile aproape identice spre Pămînt şi Marte.

Desigur, posibilitatea ca nevestele sale să facă aşa ceva era extrem de mică; ar fi fost prea costisitor, chiar cu înlesnirile de care beneficiau familiile astronauţilor. Iar rost n-ar fi avut, familiile i se înţelegeau excelent, schimbînd între ele obişnuitele felicitări de sărbători şi aniversări. Privind în mare, poate că totuşi era mai bine că fetele nu se întîlniseră niciodată. Myrna se născuse pe Marte şi nu suporta forţa gravitaţională terestră. Cît despre Caroline, ea detesta pînă şi cele douăzeci şi cinci de minute ale celei mai lungi călătorii posibile pe Pămînt.

„Iartă-mă că am întîrziat o zi”, începu după obişnuitele formule preliminare, „dar, crede-mă, în ultimele treizeci de ore n-am pus piciorul în navă…

Nu te alarma, totul se găseşte sub control şi se desfăşoară perfect. Am pierdut vreo două zile, în schimb am parcurs aproape întregul sistem de ecluze. Am fi rezolvat totul în două ceasuri dacă am fi ştiut ceea ce ştim acum. N-am riscat însă. Am trimis înainte camere de luat vederi telecomandate, am verificat toate uşile de zece ori să nu se închidă înapoia noastră, imediat ce am fi trecut prin ele…

Fiecare ecluză este un simplu cilindru rotitor, prevăzut într-o parte cu o uşă. Pe aici intri în cilindru, îl roteşti cu o sută optzeci de grade, şi uşa se potriveşte cu o alta, prin care poţi să păşeşti mai departe. Sau să pluteşti, în cazul de faţă.