I s-a recalculat orbita şi misterul a fost, soluţionat… pentru a fi înlocuit cu altul şi mai mare. 31/439 nu parcurgea o orbită asteroidală normală, de-a lungul unei elipse, care să se micşoreze, cu precizie de ceasornic, la fiecare cîţiva ani. Obiectul era un singuratic rătăcitor printre stele, făcînd prima şi ultima lui vizită în Sistemul Solar. Se mişca atît de rapid încît cîmpul gravitaţional al soarelui nu avea să-l poată captura niciodată. Urma să treacă mai departe, dincolo de orbitele lui Jupiter, Marte, Pămînt, Venus şi Mercur, sporindu-şi treptat viteza, pînă la a ocoli soarele, îndreptîndu-se apoi din nou către necunoscut.

În momentul acela calculatoarele au început sa transmită semnalul: „Atenţie! Am descoperit ceva interesant!” Pentru prima oară 31/439 intră în atenţia oamenilor. La cartierul general al PAZEI SPAŢIALE a avut loc un scurt moment de agitaţie, şi vagabondul interstelar a fost onorat cu un nume, în locul unui simplu număr. Astronomii epuizaseră de multă vreme mitologia greacă şi pe cea romană; acum se foloseau de panteonul hindus. În felul acesta, 31/439 a fost botezat Rama.

Cîteva zile agenţiile de ştiri au făcut mare zarvă în jurul musafirului, dar din păcate erau handicapate de sărăcia informaţiilor. Despre Rama se cunoşteau doar două lucruri: orbita neobişnuită şi mărimea aproximativă. Pînă şi această mărime era o apreciere estimativă, bazată pe intensitatea ecoului radar. Prin telescop, Rama continua să apară ca o stea slabă, de magnitudinea cincisprezece ― mult prea mică pentru a prezenta un disc vizibil. Dar pe măsură ce se apropia, de inima Sistemului Solar, urma să crească şi să devină tot mai strălucitor, de la o lună la alta. Înainte de a dispare pentru totdeauna, observatoarele orbitale aveau să poată strînge informaţii preţioase legate de forma şi dimensiunile sale. Era timp suficient şi poate că, în următorii ani, vreo navă spaţială în misiune de rutină avea să se apropie îndeajuns ca să obţină imagini de calitate. O joncţiune părea prea puţin probabilă; costul energiei ar fi fost mult prea mare pentru a permite contactul fizic cu un obiect ce traversa orbitele planetelor cu peste o sută de mii de kilometri pe oră.