Lumina reflectată de Rama nu era absolut constantă ca intensitate. Exista o minusculă variaţie ― greu de detectat, însă clară şi foarte regulată. Ca toţi ceilalţi asteroizi, Rama poseda într-adevăr o mişcare de rotaţie. Dar dacă „ziua” normală a unui asteroid era de ordinul orelor, cea a lui Rama dura patru minute numai!

Dr. Stenton făcu cîteva calcule rapide şi constată că rezultatele erau greu de crezut. Ar fi însemnat că lumea aceea mititică se rotea la ecuator cu peste o mie de kilometri pe oră; ar fi fost o nebunie să se încerce o coborîre în altă regiune decît polii. Forţa centrifugă de pe ecuatorul lui Rama trebuia să fie îndeajuns de puternică încît să azvîrle cu o acceleraţie de aproape lg orice obiect. Rama era o piatră rostogolitoare de care nu se puteau agăţa nici un fel de licheni cosmici; era surprinzător că un asemenea corp reuşise să rămînă întreg, fără să se pulverizeze cu multă vreme în urmă într-un milion de bucăţi.

Un obiect cu diametrul ele patruzeci de kilometri şi cu perioada de rotaţie de numai patru minute ― ce loc ocupa printre celelalte corpuri cereşti? Dr. Stenton era un bărbat plin ce imaginaţie, puţin cam prea dispus să sară direct la concluzii. Formulă o ipoteză care-i provocă minute extrem de neplăcute.

Din toată menajeria cosmică, singura corespunzînd descrierii era o stea ce suferise un colaps. Poate că Rama era un soare mort, o sferă de neutroni, rotindu-se nebuneşte, unde fiecare centimetru cub cîntărea milioane de tone…

În clipa aceea, în mintea îngrozită a lui Stenton a fulgerat amintirea nemuritoarei povestiri a lui H. G. Wells, Steaua. O citise pe cînd era un băieţel şi ea îi stîrnise interesul faţă de astronomie. După două sute de ani nu-şi pierduse nici atracţia, nici grozăvia. Niciodată n-avea să uite imaginile uraganelor şi ale mareelor pînă la cer, ale oraşelor înghiţite de oceane, cînd celălalt vizitator din spaţiu se izbise de Jupiter, trecînd apoi pe lîngă Terra în căderea sa spre Soare. Este adevărat, steaua descrisă de bătrînul Wells nu era rece, ci incandescentă şi multe din distrugerile provocate de ea fuseseră cauzate de căldură. Dar lucrul acesta conta prea puţin; chiar dacă Rama ar fi fost un corp rece, reflectînd lumina soarelui, ar fi putut ucide cu forţa gravitaţională la fel de uşor ca focul.