Orice masă stelară pătrunsă în Sistemul Solar ar fi modificat orbitele planetelor. Era suficient ca Pămîntul să se deplaseze cu cîteva milioane de kilometri spre Soare ― sau în direcţie opusă ― ca balanţa delicată a climatului să fie distrusă. Calota de gheaţă antarctică s-ar fi topit inundînd toate regiunile joase ― sau oceanele ar fi îngheţat, încătuşînd lumea într-o iarnă veşnică. O simplă abatere, în orice direcţie…

Apoi Dr. Stenton se linişti şi suspină uşurat. Toate acestea erau prostii, ar fi trebuit să-i fie ruşine de el însuşi.

Rama nu putea fi alcătuit din materie densă. Nici o masă stelară n-ar fi înaintat atît de mult în Sistemul Solar fără să producă tulburări vizibile cu mult înainte. Ar fi fost afectate orbitele tuturor planetelor; la urma urmei aşa fuseseră descoperite Neptun, Pluto şi Persefona. Nu, era absolut imposibil ca un obiect de genul unui soare stins să se strecoare pe nesimţite.

Într-un fel, era păcat. O întîlnire cu o gaură neagră n-ar fi fost lipsită de interes.

Atît cît ar fi durat…

3. RAMA ŞI SITA

Reuniunea extraordinară a Consiliului Consultativ Spaţial fu scurtă şi furtunoasă. Nici în secolul douăzeci şi doi nu se găsise modalitatea de a-i împiedica pe savanţii bătrîni şi conservatori să ocupe poziţii administrative importante. Mai mult, nu se ştia dacă problema avea să-şi găsească vreodată rezolvarea.

Ca să înrăutăţească şi mai mult lucrurile, funcţia actualului preşedinte al CSS o deţinea Profesorul (Emerit) Olaf Davidson, binecunoscutul astrofizician.