—  Cred, zise Michel, că, avînd în vedere împrejurările…

Tocmai ajunsesem în faţa castelului, cînd, la intrare, apărură un tînăr şi două tinere fete. Trăsăturile tînărului exprimau o uimire amestecată cu furie. Era destul de înalt, brun, solid, frumos. Una dintre tinere, cea mai frumoasă, era evident sora lui. Cealaltă mai în vîrstă, era într-adevăr prea blondă pentru ca să fi avut părul natural. Tînărul coborî cu repeziciune treptele scării de intrare:

— Nu ştiţi să citiţi?

— Gîndeam că, începu Vandal, în asemenea împrejurări…

— Nu mă interesează nici un fel de împrejurări! Aci este o proprietate particulară şi nu vreau să văd intrînd la mine nici un nepoftit.

Pe vremea aceea, eram tînăr, repezit şi prea puţin politicos.

— Ia ascultă, viţeluşule, venisem să vedem dacă nu cumva acest glorios castel, care probabil nu a aparţinut strămoşilor dumitale, se va fi dărîmat peste ceea ce îţi serveşte drept cap! Şi ne primeşti în felul acesta?

— Ieşiţi afară din proprietatea mea, urlă el, sau de nu, pun să vă zvîrle afară pe voi cu hodorogitura voastră cu tot!

Voiam să sar jos, cînd Vandal interveni:

— N-are nici un rost să ne certăm. Vom pleca fără păreri de rău. Dar, dă-mi voie, tinere, să te avertizez că sîntem pe o altă lume, şi că banii dumitale riscă să nu aibă curs aci…

— Dar ce s-a întîmplat?

Un om în floarea vîrstei, cu umeri laţi, tocmai apăruse, urmat de o duzină de indivizi destul de puţin simpatici ca înfăţişare.

— Uite, tată, oamenii aceştia au intrat aci fără încuviinţarea noastră, şi…

— Taci din gură, Charles! Apoi, adresîndu-se lui Vandal: Vorbeaţi de o altă lume. Care e situaţia ?