Vandal îl informă.

— Aşadar, nu mai sîntem pe Pămînt? Este foarte interesant. Sîntem într-o ţară virgină?

— Pentru moment, trebuie să vă spun că din toată această lume, noi n-am văzut decît o mlaştină în cele două direcţii în care am mers, şi o mare în cea de a treia direcţie. Ne-a mai rămas să explorăm şi cea de-a patra direcţie, aceasta în care vă aflaţi dumneavoastră, dacă, bineînţeles, fiul dumneavoastră o permite!

— Charles este tînăr şi nu a ştiut nimic despre aceste evenimente. Noi n-am înţeles absolut nimic din tot ce s-a întîmplat. Credeam mai întîi că este un cutremur de pămînt. Dar cînd am văzut cei doi sori şi cele trei lune… Vă mulţumesc că ne-aţi explicat situaţia. Vă rog să poftiţi să luaţi o gustare cu noi…

— Mulţumim. Dar nu avem timp.

— Ba da! Vă rog! Ida, dă poruncă să se pregătească…

— Cu toată sinceritatea, vă rog să ne credeţi că nu avem timp, zisei eu. Trebuie să mergem măcar pînă la margine, şi să ne reîntoarcem în sat chiar în astă-seară…

— În cazul acesta nu mai insist. Am să vin mîine să văd rezultatul explorărilor dumneavoastră.

Pornirăm din nou la drum.

— Nu sînt prea simpatici oamenii aceştia, zise Michel.

— Eh! nişte ticăloşi grosolani, zise Louis. Nu-i ştiţi? Aceştia sînt Honnegerii. Elveţieni — după cum pretind ei. Miliardari, îmbogăţiţi din traficul cu arme. Fiul e mai rău decît tatăl. Şi e convins că toate fetele îi vor cădea în braţe, de dragul banilor lui. N-avem noroc! Mai bine ar fi fost striviţi: ei, în locul bunului nostru primar!

— Şi frumoasa blondă?

— Este Madeleine Ducher, zise Michel. O actriţă de cinema, mai celebră prin aventurile ei scandaloase decît prin arta sa. Fotografia ei se afla în toate jurnalele.

— Şi duzina de indivizi cu mutre de puşcăriaşi?

— Probabil simbriaşi, care să le ajute la matrapazlîcurile lor, zise Louis.