— Nu e zid, tată. Robotul se poate învârti în jurul copacului.

Iar robotul strigă:

— Stăpâne Baley, am un mesaj pentru dumneata. Eşti aşteptat la Cartierul General.

Robotul se opri, aşteptă, apoi spuse din nou:

— Stăpâne Baley, am un mesaj pentru dumneata. Eşti aşteptat la Cartierul General.

— Aud şi înţeleg, zise Baley cu glasul voalat.

Trebuia să spună aşa, altfel robotul ar fi repetat întruna.

Baley se încruntă uşor, în timp ce examina robotul. Era un model nou, ceva mai umanizat decât modelele mai vechi. Fusese despachetat şi dat în folosinţă doar cu a lună în urmă, cu oarecare pompă. Conducerea încerca întruna ceva — orice — care ar fi făcut ca roboţii să fie priviţi cu ochi mai buni. Avea un înveliş care bătea în gri, cu un luciu şters şi destul de elastic la pipăit, (cam ca o piele moale). Expresia feţei, imobilă, nu era la fel de neroadă ca la majoritatea roboţilor. Deşi, la drept vorbind, din punct de vedere al intelectului era aproape la fel de nerod ca toţi ceilalţi.

Pentru o clipă. Baley se gândi la R. Daneel Olivaw, robotul Spaţial care fusese în două misi-uni cu ea, una pe Pământ şi una pe Solaria, şi pe care-l văzuse ultima oară când Daneel îi ceruse sfatul în cazul imaginii din oglindă. Daneel era un robot atât de uman, încât Baley îl trata ca pe un, prieten şi îi era dor de el, chiar şi acum. Dacă toţi roboţii ar fi aşa…

Baley spuse:

— Asta a ziua mea liberă, băiete. Nu e nevoie să mă duc la Cartierul General.

R. Geronimo tăcu. Mâinile îi tremurau uşor. Baley observă şi îşi dădu bine seama că asta în-semna un oarecare dezacord în conexiunile pozitronice ale robotului. El trebuia să dea ascultare fiinţelor omeneşti, dar era destul de obişnuit ca două fiinţe omeneşti să pretindă două feluri diferite de supunere.