— Ce noroc! De ce ne-ar face asta cei din Spaţiu? De când au început să simtă afecţiune pentru noi, Pământenii efemeri?

— Dacă le-aş putea vorbi…

Ben râse:

— Haide, tată. Vrei să te duci pe Aurora ca s-o mai vezi pe femeia aceea.

Baley se încruntă şi sprâncenele i se adunară deasupra ochilor adânciţi în orbite:

— Femeie? Pe Iehova, Ben, ce tot spui?

— Zău, tată, să rămână între noi… şi nici o vorbă mamei… ce s-a întâmplat cu femeia aceea de pe Solaria? Sunt destul de mare. Poţi să-mi spui.

— Ce femeie de pe Solaria?

— Cum poţi să mă priveşti în ochi şi să negi că o cunoşti pe femeia pe care toată lumea de pe Pământ a văzut-o în dramatizarea de pe hiper unde? Gladia Delmarre. Femeia aceea!

— Nu s-a întâmplat nimic. Treaba cu hiperundele a fost o prostie. Ţi-am spus-o de o mie de ori. Ea nu era aşa. Eu nu eram aşa. Totul era ticluit şi tu ştii că s-a făcut în ciuda protestelor mele, doar fiindcă s-au gândi cei din conducere că asta ar pune Pământul într-o lumină favorabilă faţă de cei din Spaţiu… Şi bagă de seamă să nu-l spui altceva mamei tale.

— Nici nu mă gândesc. Totuşi, această Gladia s-a dus pe Aurora şi ţii morţiş să mergi şi tu acolo.

— Vrei să spui că într-adevăr crezi că motivul pentru care vreau să merg pe Aurora… O, pe Iehova!

Fiul său îşi înălţă sprâncenele:

— Ce s-a întâmplat?

— Robotul. Este R. Geronimo.

— Cine?

— Unul dintre roboţii-curier de la Departamentul nostru. Şi e aici! Suntem în timpul liber şi mi-am lăsat dinadins receptorul acasă, pentru că nu voiam să mă găsească. Ăsta e dreptul meu în calitate de C-7 şi totuşi au trimis un robot după mine.

— De unde ştii că vine după tine, tată?

— Printr-o deducţie foarte subtilă. Mai întâi: aici nu mai e nimeni altcineva care să aibă vreo legătură cu Departamentul de Poliţie; şi apoi: lucrul ăsta infect vine drept spre mine. De aici trag concluzia că mă vrea pe mine. Ar trebui să trec pe partea cealaltă a copacului şi să stau acolo.