Mai devreme sau mai târziu, omul trebuie să afle adevărul, însă momentul acela n-a sosit încă. Referitor la izolarea noastră, despre care afirmi în mod corect că ne agravează situaţia, problema depăşeşte atribuţiile mele. Regret în aceeaşi măsură ca şi voi necesitatea păstrării misterului, dar există suficiente motive. Voi încerca totuşi să obţin de la… superiorii mei o declaraţie care să vă satisfacă şi să nu mai constituie motive de atac pentru Liga Libertăţii. Acum, te rog, să revenim la problemele noastre.

* * *

― Ei? întrebă nerăbdător Van Ryberg. Ai avut noroc?

― Nu ştiu, făcu Stormgren obosit şi se trânti în fotoliu, aruncând dosarele pe birou. Karellen îşi consultă superiorii, cine sau ce or fi ei… Nu vrea să promită nimic.

― Ascultă, rosti brusc Pieter. M-am gândit la ceva… Ce motiv avem noi să credem că înapoia lui Karellen se mai găseşte cineva? Dacă toţi Overlorzii, aşa cum i-ai botezat, se găsesc aici, în navele lor, în jurul Pământului? Poate că n-au unde să se ducă şi ascund adevărul ăsta.

― E o teorie ingenioasă, zâmbi Stormgren. Dar este contrazisă de puţinul pe care-l cunosc, sau cred că-l cunosc, despre lumea lui Karellen.

― Ce anume?

― Adeseori, se referă la misiunea lui de aici ca fiind ceva temporar, împiedicându-l să-şi continue adevăratele preocupări, despre care presupun că sunt o formă de matematică. O dată, i-am citat comentariul lui Acton asupra corupţiei puterii absolute. Doream să văd cum reacţionează. A râs în stilul lui cavernos şi a spus: «Pericolul acesta nu mă priveşte pe mine. În primul rând, cu cât termin mai repede munca aici, cu atât pot reveni mai repede în lumea mea, la mulţi ani-lumină depărtare. În al doilea rând, nu posed puteri absolute. Sunt doar Administrator.» Bineînţeles, putea minţi. Nu pot fi niciodată sigur în privinţa asta.

― E nemuritor, nu-i aşa?

― Da, după criteriile noastre, deşi viitorul conţine ceva de care pare să se teamă.