Baley se uită la ceas şi îşi dădu seama că are timp să facă o baie înainte de a lua şoseaua rulantă pentru a se duce la Ministerul Justiţiei. Se bucură de această constatare. Larma vieţii, sala enormă şi boltită a aeroportului din care porneau coridoare la numeroase niveluri, tot ceea ce vedea sau auzea îi dădea sentimentul că se găsea închis la adăpost şi căldură, în măruntaiele şi pântecul Oraşului. Neliniştea i se risipise şi numai un duş mai trebuia pentru ca totul să fie în ordine.

Pentru a putea folosi una din băile municipale avea nevoie de un permis de flotant, dar, prezentând ordinul de deplasare, nu întâmpină nici o dificultate. Urmară doar formalităţile de rutină şi primi o cabină de clasa I (data fiind marcată cu grijă, pentru a se evita eventualele abuzuri) şi un cartonaş cu instrucţiuni pentru a ajunge la locul respectiv.

Baley regăsi cu recunoştinţă senzaţia benzilor rulante sub picioarele sale. Cu un fel de desfătare simţea acceleraţia pe măsură ce păşea de pe o bandă pe alta spre fâşia centrală, de mare viteză, a şoselei rulante. Cu un salt uşor ajunse pe fâşia centrală şi se instală pe locul la care îi dădea dreptul gradul său.

Nu era o oră de vârf şi se găseau destule locuri libere. Nici baia, când ajunse acolo, nu era prea aglomerată. Cabina ce-i fusese repartizată era în bună rânduială, cu o spălătorie automată ce funcţiona bine.

După ce îşi consumă cu folos raţia de apă şi îşi împrospătă îmbrăcămintea, se simţi gata să dea ochii cu cei de la Ministerul Justiţiei. Mai mult, era chiar voios.

Subsecretarul Albert Minnim era un om mărunt şi îndesat, roşcovan la faţă şi destul de cărunt, cu un trup ce căpătase anumite rotunjimi. Degaja un aer de curăţenie şi mirosea vag a tonice. Totul trăda acele avantaje ale vieţii care vin odată cu raţiile generoase primite de cei situaţi sus pe scara administrativă.

Comparându-se cu el, Baley se simţi palid, bolnăvicios şi costeliv. Era conştient de faptul că are mâini mari, ochii înfundaţi în orbite şi un aspect general lipsit de fineţe.