Se gândea la nesfârşitele coridoare pline de animaţie ale Oraşelor, înţesate de lume; apartamente, bucătării de cartier, uzine, şosele rulante, toate confortabile şi încălzite de prezenţa omului.

Iar el se afla aici, izolat în aerul rece şi amorf, închis într-un mic proiectil de metal care se mişca în spaţiul gol.

Îi tremurau mâinile şi îşi silea ochii să se concentreze pe banda de hârtie, încercând să citească ceva.

Era o povestire despre explorările galactice şi, evident, eroul era un pământean.

Baley mormăi ceva, exasperat, apoi îşi ţinu o clipă răsuflarea, căci îşi dăduse seama, cu oroare, de mojicia pe care o comisese scoţând un sunet.

Era, totuşi, un lucru absolut ridicol. Ce copilărie: să pretinzi că pământenii ar putea invada spaţiul! Explorări galactice! Galaxia era interzisă pământenilor. O luaseră în stăpânire spaţienii, ai căror strămoşi, cu secole înainte, fuseseră tot pământeni. Aceşti strămoşi ajunseseră primii în Lumile exterioare, le găsiseră pe plac, iar urmaşii lor puseseră oprelişti în calea imigrării. Înţărcuiseră astfel Pământul şi pe verii lor pământeni. Iar civilizaţia urbană a Pământului desăvârşise treaba, închizându-i pe pământeni în Oraşele lor cu ajutorul unui zid de teamă faţă de spaţiile libere ce îi ţinea departe chiar şi de regiunile agricole şi miniere ale propriei lor planete, care erau lucrate de roboţi.

— Dumnezeule! exclamă Baley cu ciudă în sinea sa. Dacă nu ne place situaţia, măcar să întreprindem ceva. Să nu ne pierdem vremea cu basme.

Dar nu era nimic de făcut, şi ei ştia asta.

Apoi avionul ateriză, iar Baley şi ceilalţi pasageri coborâră din navă şi se împrăştiară care încotro, fără să se privească.