Cea de-a doua expediţie a comunicat că se pregăteşte de coborîre, iar după douăzeci de minute a făcut cunoscut că nava e purtată de nişte curenţi atmosferici de o forţă neînchipuită. Apoi a amuţit pentru totdeauna. A treia expediţie a reuşit să coboare pe suprafaţa planetei. Dar, datorită unor capricii ale atmosferei foarte nestabile de pe Venus, nu s-a putut menţine legătura cu cei debarcaţi decît timp de douăzeci şi patru de ore. Şeful expediţiei a comunicat că pe planetă bîntuiau furtuni de nisip, trombe ce smulgeau din loc stînci întregi, şi că stăruia o beznă care învăluia totul de jur împrejur. Apoi a amuţit şi această expediţie. Cîteva zile mai tîrziu s-a auzit o voce spunînd repede la microfon: „Febră, febră, febră…” Cu aceasta, legătura s-a întrerupt.

Trei expediţii pierdute într-un răstimp atît de scurt — era prea de tot! Devenise evident că planeta Venus va putea fi asaltată abia după o nouă muncă de pregătire dintre cele mai minuţioase. Era necesar să se facă recunoaşteri migăloase, complete şi cît mai temeinice. Congresul internaţional de Cosmonautică a elaborat un plan de studiere a planetei Venus pe o perioadă de cincisprezece ani. În vederea lucrărilor de cercetare, omenirea a pus în acţiune întreg arsenalul bogat al ştiinţei şi tehnicii. S-au construit cîţiva sateliţi-laborator, echipaţi cu sute de aparate automate. S-au folosit sonde de recunoaştere autopropulsate, aparatură optică cu raze infraroşii şi aparataj electronic, dispozitive cu flux de ioni, şi multe altele. Datele obţinute erau necontenit sistematizate de cele mai mari maşini electronice de calculat din lume. Atmosfera planetei Venus a fost studiată atît de detailat, încît au rămas uluiţi înşişi oamenii de ştiinţă. S-a determinat, în sfîrşit, cu toată precizia, perioada de rotaţie a lui Venus. A fost întocmită în linii generale o hartă a lanţurilor de munţi de pe planetă. Au fost măsurate cîmpurile ei magnetice. Lucrările se desfăşurau metodic şi sistematic.