— Din acţiunea pentru salvarea expediţiei Dauge. Era o expediţie a departamentului nostru. De-atunci ţi-am pus gînd rău. Am cerut relaţii despre dumneata, şi aşa mai departe. Iar cînd a venit momentul, te-am invitat aici.

— Am înţeles.

— De obicei se dă un termen de gîndire. O săptămînă, uneori o lună. Dar acum nu putem aştepta. Hotărăşte-te, Alexei Petrovici. Te previn, dacă şovăi cît de cît, mai bine să renunţi de la început. Nu-i cu supărare.

Bîkov izbucni în rîs:

— Nu, tovarăşe Kraiuhin, nu renunţ. Dacă dumneavoastră sînteţi de părere că am să corespund, nu renunţ. Accept propunerea. E, desigur, ceva neaşteptat pentru mine, dar nu-i nimic, am să mă obişnuiesc. Sînt de acord.

— Foarte bine.

Kraiuhin dădu liniştit din cap şi se uită la ceas.

— Acum, uite ce: expediţia va fi relativ de scurtă durată, cel mult o lună şi jumătate. Te aranjează?

— Mă aranjează…

— Amănunte în legătură cu munca ce te-aşteaptă n-am să-ţi dau acum. Ai să afli mai tîrziu. Timpul de care dispunem este foarte limitat. Te rog numai să ai în vedere că mîine plecăm.

— Mîine? Pe Venus?

— Nu, pe Venus plecăm ceva mai tîrziu. Deocamdată avem de lucru pe Pămînt. Insă nu la Moscova, ci în altă parte. Spune-mi, dar bagajul unde ţi-este?

— Jos la garderobă. Am puţine lucruri: un geamantan şi un porthart. Nu-mi închipuiam…

— Asta n-are importanţă. Unde vrei să tragi? Ţi-aş recomanda „Praga”. E aici alături.

Bîkov încuviinţă cu un semn din cap:

— Cunosc, e un hotel bun.

— Foarte bun. Acum te las. Peste… — se uită din nou la ceas — peste vreo două ore şi ceva, exact la şaptesprezece zero zero, să fii din nou aici, tovarăşe cosmonaut. Atunci ai să mai afli cîte ceva. Ai luat masa? Desigur că nu. Restaurantul e la etajul doisprezece. Iei masa, te odihneşti în bibliotecă sau la club, care se află în aceeaşi clădire, şi la şaptesprezece punct te întorci. La revedere. Acuma trebuie, ca să zic aşa, să-i trag cuiva o săpuneală.