1733 d.C. Prăbuşirea Oraşelor (regimul Păpuşarilor Experimentalişti introduce virusul supraconductoarelor pe Lumea Inelară)

2851 d.C. Primul contact: Mincinosul se prăbuşeşte pe Lumea Inelară

2878 d.C. Acul Încins al Căutării părăseşte planeta Canyon

2880 d.C. Acul Încins al Căutării ajunge la Lumea Inelară

2881 d.C. Refacerea stabilităţii Lumii Inelare

Ultimul dansa.

Dansau, cât se putea cuprinde cu privirea, sub un plafon plat din oglindă. Zeci de mii de semeni de-ai săi se mişcau într-un ritm strâns, cu mlădieri stranii, în ridicări şi coborâri de capete care-şi păstrau orientarea. Asemeni unui acompaniament de sute de mii de castaniete, tropotul copitelor făcea parte din muzică.

Un tropot scurt, altul mai lung, întoarcere. Un ochi către partener. În acest moment şi în următorul, nu se priveşte spre zidul ce ascunde mirii. Nici o atingere. Timp de milioane de ani, dansul competiţional şi un spectru larg de alţi vectori sociali stabiliseră cine urma să se împerecheze şi cine nu.

Dincolo de iluzia dansului, se contura iluzia unei ferestre, îndepărtată şi imensă. Faptul că Ultimul putea zări Patriarhul Ascuns reprezenta un element de distragere a atenţiei, o regulă de bază a hazardului, un obstacol în calea dansului. Extinde un cap; plecăciune…

Ceilalţi dansatori tripezi de pe vasta podea şi de pe plafon erau proiecţii din memoria computerului de pe Acul Încins al Căutării. Dansul îl păstra pe Ultimul în formă, îi menţinea reflexele şi sănătatea. Anul acela fusese unul de toropeală, de recuperare şi contemplare; asemenea stare se putea schimba, însă, într-o clipă.

În urmă cu un an terestru, sau cu o jumătate din anul arhaic de pe lumea Păpuşarilor, sau cu patruzeci de rotaţii ale Lumii Inelare…