Ultimul şi sclavii săi exotici descoperiseră o corabie cu pânze, de peste un kilometru şi jumătate lungime, ancorată la baza Hărţii Marte. Aceştia o botezaseră Patriarhul Ascuns şi plecaseră cu ea, lăsându-l singur. Fereastra din dansul Ultimului era o imagine în timp real, culeasă de un dispozitiv plasat în faţa cabinei echipajului de la bordul Patriarhului Ascuns.

Ceea ce arăta fereastra era cu mult mai real decât dansatorii.

Chmeee şi Louis Wu leneveau în prim plan. Ambii servitori rebeli ai Ultimului arătau un pic îmbătrâniţi. Programele sale medicale le restabiliseră o dată tinereţea, cu numai doi ani în urmă. Rămăseseră încă tineri şi sănătoşi, dar şi fragili şi delăsători.

Pas în spate, copite atinse. Răsucire, scurtă atingere a limbilor.

Marele Ocean se întindea sub o mare de pâclă. Fuioare de ceaţă răsucite de vânt se scurgeau de-a lungul corăbiei gigantice. La ţărmuri, ceaţa se spărgea asemeni valurilor. Numai cabina echipajului, ce se ridica la aproape două sute de metri înălţime, reuşea să străpungă ceaţa. Departe, în interiorul uscatului, dincolo de pătura albă, zvâcneau spre cer vârfurile munţilor, de un negru aproape strălucitor.

Patriarhul Ascuns ajunsese acasă. Ultimul era pe cale să-şi piardă însoţitorii săi exotici.

Acum dispozitivul capta voci.

Louis Wu: „Sunt aproape sigur că Munţii Hood şi Rainier sunt aici. Pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă vârful Muntelui St. Helens n-ar fi explodat cu aproape o mie de ani în urmă, ar putea să fie chiar el.”

Chmeee: „Un munte de pe Lumea Inelară nu explodează decât dacă-l izbeşti cu un meteorit.”

— Este exact punctul meu de vedere. Cred că vom trece pe lângă harta Golfului San Francisco în mai puţin de zece ore. Ţinând cont de felul vântului şi valurilor ce se formează pe Marele Ocean, ai avea nevoie de un golf adecvat pentru landerul tău, Chmeee. Nu-ţi poţi începe invazia aici… doar dacă nu te deranjează faptul că vei fi remarcat imediat.