— Îmi place să fiu remarcat.

Kzinul se ridicase şi îşi întindea membrele, cu ghearele scoase. Aproape doi metri şi jumătate de blană, prevăzută peste tot cu pumnale, constituia o viziune dintr-un coşmar. Ultimul fusese nevoit să-şi reamintească faptul că privea doar o hologramă. Kzinul şi Patriarhul Ascuns erau la aproape cinci sute de mii de kilometri distanţă de astronava îngropată sub Harta Marte.

Rotaţie, fandare spre stânga, pas în stânga. Ignoră elementul de distragere a atenţiei.

Kzinul se aşezase din nou.

— Nava asta este predestinată, nu crezi? A fost construită pentru a invada Harta Pământ. Apoi, a fost furată de Teela, după ce devenise Protector, pentru a invada Harta Marte şi Centrul de Reparaţie. Acum, Patriarhul Ascuns revine, ca să invadeze din nou Pământul.

Un vânt rece şi tot mai puternic sufla în cabina din interiorul astronavei prizoniere a Ultimului. Ritmul dansului devenise foarte alert. Transpiraţia scălda coama elegant coafată şi se scurgea pe picioare.

Fereastra îi oferea suficientă lumină naturală. Prin radar, putea analiza golful uriaş din partea sudică, potrivit orientării hărţii, şi crusta de oraşe pe care vechii Kzini le construiseră în jurul ţărmurilor sale.

— O să-mi lipseşti, spuse Louis.

Timp de câteva clipe, tovarăşul său lăsă impresia că nu-l auzise. Apoi, imensa masă de blană portocalie vorbi fără să se întoarcă.

— Louis, înţelege-mă, aici există Lorzi pe care-i pot învinge şi mă pot împerechea pentru a-mi creşte copiii. Aici este locul meu. Nu şi al tău. Pe aici, hominizii sunt sclavi, şi oricum nu sunt chiar din specia ta. Tu n-ar trebui să vii, iar eu nu trebuie să mai stau.

— Am spus eu altfel? Tu pleci, eu rămân. O să-mi lipseşti!