Ghearele lui Chmeee se repeziră spre ochii Păpuşarului. Fereastra şase clipi alb şi se închise.

Tropot. Fandare pe lângă Conducătorul de moment. Stai. Mişcă un milimetru; stai. Răbdare.

Trebuiau să-l evite, pe cât posibil. Reuşiseră s-o facă de aproape zece ore, şi de aproape o jumătate de an arhaic, înainte de asta; acum, însă, trebuiau să mănânce.

Masa din lemn era imensă, potrivită pentru un banchet Kzinti. Cu un an în urmă, Ultimul se văzuse nevoit să renunţe la informaţiile olfactive din reţea, din cauza putorii de sânge putrezit ce se ridica din masă. Mirosul era mai slab acum. Tapiţeriile Kzinti şi frescele pictate rudimentar fuseseră înlocuite, fiind prea sângeroase pentru gustul hominizilor. Unele fuseseră mutate în cabina lui Chmeee.

Mirosul de peşte fript devenise pătrunzător. Kawaresksenjajok şi Harkabeeparolyn încă mai trebăluiau prin bucătărie. La unul dintre capetele mesei, fetiţa lor părea destul de fericită. La celălalt capăt, o jumătate de peşte crud aştepta plăcerea Kzinului.

Chmeee ochise peştele.

— Aveţi noroc, aprobă el.

Privirea îi alunecă de pe plafon pe pereţi. Găsi ceea ce căuta: o pânză fractală şi strălucitoare de păianjen chiar sub marele bulb portocaliu din vârful domului.

Constructorii Oraşului îşi făcură apariţia ştergându-se pe mâini — Kawaresksenjajok, un băiat abia trecut de adolescenţă; Harkabeeparolyn, perechea sa, cu câţiva ani mai în vârstă; ambii fără păr în vârful creştetului, în vreme ce acela de pe margini era căzut peste umeri. Harkabeeparolyn ridică fetiţa şi începu s-o alăpteze. Kawaresksenjajok vorbi primul:

— O să te pierdem curând.

— Avem un spion, izbucni Chmeee. Am bănuit eu, dar acum avem dovezi. Păpuşarul a montat camere pretutindeni în jurul nostru.

Băiatul se amuză de furia lui.