— Şi noi am fi procedat la fel. Căutarea informaţiei este ceva firesc!

— În mai puţin de o zi, voi scăpa de ochii Păpuşarului. Kawa şi Harkee, mărturisesc că o să-mi lipsească mult compania voastră, cunoştinţele voastre, înţelepciunea voastră distorsionată. Dar regretul va fi numai al meu!

„Am să-i pierd pe toţi”, gândi Ultimul. „Supravieţuirea îmi impune să găsesc o cale ca să-i aduc înapoi.”

— Hei, lume, îmi acordaţi o oră să vă distrez puţin?

Constructorii Oraşului rămăseseră cu gura căscată. Kzinul zâmbi.

Louis Wu se mulţumi să comenteze:

— Dacă este vorba de relaxare… desigur.

— Vreţi să stingeţi lumina.

Louis se execută. Păpuşarul slobozi câteva triluri. Le urmărea figurile pe ecranul monitorului.

Acolo unde fusese dispozitivul reţelei, acum se vedea o fereastră priveliştea unei ploi torenţiale ce cădea dincolo de marginea unui platou. Foarte departe, undeva jos, figuri palide umanoide mişunau cu sutele. Păreau destul de gregari. Se frecau unii de alţii fără ostilitate, iar ici şi colo se împreunau, fără să se sinchisească de ceilalţi.

— Este vorba de timpul prezent, preciză Ultimul. Am monitorizat acest loc chiar din clipa în care am stabilizat orbita Lumii Inelare.

— Vampiri! exclamă Kawaresksenjajok. Phii, Harkee, ai mai văzut atâţia laolaltă?

— Ei bine? interveni Louis.

— Înainte de a aduce sonda înapoi la Marele Ocean, am utilizat-o pentru a depune câteva reţele. Priviţi această regiune, pe care am explorat-o prima oară de pe cea mai înaltă structură pe care am găsit-o, pentru a-mi oferi cea mai bună vedere. Din păcate, ploaia şi norii au făcut-o neclară mai tot timpul de atunci. Dar, Louis, poţi remarca faptul evident că este viaţă acolo.

— Vampiri.

— Kawaresksenjajok, Harkabeeparolyn, regiunea se află în partea dinspre babord a locului unde trăiaţi voi. Vedeţi că viaţa a rezistat acolo? Vă puteţi întoarce.