— Mormont zicea că trebuie să le luăm urma şi asta am făcut, spuse Gared. Sunt morţi. Nu ne vor mai face nici un fel de necazuri. Avem un drum lung de străbătut. Nu-mi place vremea asta. Dacă ninge, ne va lua două săptămâni să ne întoarcem, iar zăpada este cel mai bun lucru la care putem spera. Aţi văzut vreodată o furtună de gheaţă, stăpâne!

Nobilul nu părea să-l asculte. Studia lumina crepusculară, tot mai redusă, pe jumătate plictisit şi neatent, ca şi înainte. Will călărise împreună cu el destul de mult ca să înţeleagă că era mai bine să nu-l deranjezi când era în starea asta.

— Spune-mi din nou ce ai văzut, Will. Toate amănuntele. Să nu laşi nimic pe dinafară.

Will fusese vânător înainte de a se alătura Rondului de Noapte. Ei bine, adevărul era că fusese braconier. Hăitaşii lui Mallister îl prinseseră asupra faptului, în pădurea Mallister, jupuind unul dintre iepurii lui Mallister, şi i se dăduse de ales între a se înrola sau a pierde o mână. Nimeni nu se putea deplasa prin pădure atât de neauzit ca Will, iar fraţilor în negru nu le trebuise mult până să-i descopere talentul.

— Tabăra se află la trei kilometri şi jumătate distanţă de aici, dincolo de dealul acela, aproape de un pârâu, zise Will. M-am apropiat pe cât am îndrăznit. Erau opt, bărbaţi şi femei. Nu am văzut copii. Au ridicat o colibă lângă stâncă. Zăpada o acoperise de acum, dar am putut s-o văd destul de bine. Nu ardea nici un foc, însă vatra era curată lună. Nu mişca nimeni. Nici o fiinţă vie nu ar fi zăcut atât de neclintită.

— Ai văzut sânge?

— Ei bine, nu, recunoscu Will.

— Ai văzut arme?

— Câteva săbii, câteva arcuri. Unul dintre bărbaţi avea o secure. Părea grea, cu lamă dublă, o bucată de fier brut. Era la pământ, lângă el, chiar lângă mâna lui.