— Mulţumesc! Îţi mulţumesc, eu…

— Să devii Vorbitor în numele Morţilor. O să-ţi dau tot ajutorul. Legea îmi interzice să mai iau cu mine pe altcineva în afară de un ucenic, fiul meu Libo, pentru a merge la pequeninos. Dar îţi vom oferi notiţele noastre. Îţi vom pune la dispoziţie tot ce aflăm. Toate bănuielile şi speculaţiile noastre. În schimb, şi tu ne vei arăta rezultatele muncii tale, tot ce descoperi privind modelele genetice ale acestei lumi, ca să ne ajuţi să-i înţelegem pe pequeninos. Şi după ce, împreună, vom fi aflat destule, poţi să-ţi scrii cartea, poţi vorbi în numele lor. Dar de astă dată nu al Morţilor. Pequeninos nu sunt morţi.

Ea zâmbi fără să vrea.

— Vorbitor pentru Cei Vii.

— Şi eu am citit „Matca şi Hegemonul”, spuse el. Nici nu m-aş putea gândi la o alta sursă mai bună pentru a-ţi găsi un nume.

Încă nu avea încredere în el şi nici nu credea ce părea să-i promită.

— O să vreau să vin des pe aici. Tot timpul.

— Încuiem numai când mergem să dormim.

— Mă refer la restul timpului. O să vă săturaţi de mine. O să ajungeţi să mă goniţi. Îmi veţi ascunde secretele voastre. O să-mi spuneţi să tac şi să nu-mi exprim părerile.

— Abia ne-am împrietenit şi ai şi început să crezi că sunt mincinos şi laş, un prostănac lipsit de răbdare.

— Dar aşa mi se întâmplă cu fiecare. Toţi vor să mă îndepărteze…

Pipo ridică din umeri.

— Şi? Din când în când i se întâmplă fiecăruia să vrea să rămână singur, cu gândurile lui. S-ar putea să vreau şi eu să nu te văd. Chiar dacă-ţi voi spune să pleci, nu trebuie s-o şi faci.

Acesta era cel mai surprinzător lucru pe care-l spusese vreodată cuiva.

— Asta-i o absurditate.

— Un singur lucru te rog. Promite-mi că nu vei încerca niciodată să mergi la pequeninos. Nu te pot lăsa, şi dacă s-ar întâmpla s-o faci, Congresul Stelar ar pune capăt muncii noastre de aici şi ar interzice orice contact cu ei. Îmi promiţi? Altfel totul — munca mea, munca ta se vor nărui.