— Dar n-a reuşit.

— Ba da! I-a făcut să trăiască din nou — ai şti dacă ai fi citit cartea! Despre Isus nu ştiu, îl ascult pe episcopul Peregrino şi nu cred că preoţimea are măcar puterea de a transforma anafura în carne sau de a obţine iertare pentru vreun păcat infim. Dar el a reuşit să readucă Matca la viaţă.

— Şi atunci unde e?

— Aici! În mine!

El dădu aprobator din cap.

— Şi mai sălăşluieşte cineva în tine. Mărturisitorul pentru Morţi. Asta vrei să devii de fapt.

— E unica poveste adevărată pe care am auzit-o vreodată, spuse ea. Singura la care ţin. Asta voiai să auzi? Că sunt o eretică? Şi că munca mea de o viaţă va însemna să adaug la Indexul de adevăruri o altă carte care le va fi interzisă bunilor catolici?

— Aş fi vrut să aflu ce eşti în loc să numeşti ce nu eşti. Eşti Matca. Eşti Vorbitor în numele Morţilor. Asta reprezintă o comunitate foarte redusă la număr, dar cu suflet mare. Prin urmare, ai ales să nu faci parte dintre copiii care formează grupuri cu singurul gând de a-i exclude pe ceilalţi, iar oamenii te privesc şi-şi spun: „Sărmana copilă, e atât de izolată”, dar tu cunoşti un anume secret, ştii precis cine eşti. Tu eşti singura fiinţă umană capabilă să înţeleagă o minte extraterestră, fiindcă tu eşti acea minte; ştii ce înseamnă a fi uman pentru că n-ai găsit nici un grup uman care să-ţi ofere acreditarea de homo sapiens în care se poate încrede cineva.

— Acum spui că nici măcar nu-s umană? M-ai făcut să plâng pentru că nu vrei să mă laşi să dau examenul; m-ai silit să mă umilesc, iar acum afirmi că-s inumană?

— Poţi da testul.

Cuvintele rămaseră parcă suspendate în aer.

— Când? întrebă ea în şoaptă.

— În seara asta. Mâine. Începi când vrei. O să mă opresc din lucru pentru a te examina cât de curând doreşti.