JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE JOS FRATELE CEL MARE

umplând în felul acesta o jumătate de pagină.

Nu-şi poate reprima un sentiment asemănător cu panica. Este absurd, din moment ce scrierea acestor cuvinte anume nu e cu nimic mai primejdioasă decât actul în sine de a-şi ţine un jurnal; dar, în prima clipă, îi vine să smulgă paginile irosite şi să renunţe cu totul la proiectul pe care şi l-a propus.

Şi totuşi, nu face aşa ceva, fiindcă ştie că nu are nici un sens. Fie că scrie JOS FRATELE CEL MARE, fie că nu scrie, este totuna. Fie că îşi ţine jurnalul în continuare, fie că-l lasă baltă, este acelaşi lucru. Poliţia Gândirii tot o să pună laba pe el. A comis deja — ar comite-o oricum, chiar dacă n-ar scrie niciodată nimic pe hârtie — crima esenţială care le conţine în ea pe toate celelalte. Crimăgândit, aşa se numeşte. Crimăgânditul nu este ceva ce poţi ascunde la infinit. Te poţi eschiva cu succes o vreme, poate chiar câţiva ani, dar, mai devreme sau mai târziu, tot pun ei laba pe tine.

Întotdeauna noaptea — arestările au loc invariabil în toiul nopţii. Câte o mână brutală te smulge brusc din somn, îţi scutură umărul, o lumină îţi orbeşte ochii, în jurul patului vezi un cerc de feţe împietrite, în marea majoritate a cazurilor, nu se face proces, şi nici raport de arestare. Oamenii dispar pur şi simplu — întotdeauna noaptea. Numele ţi se scoate din arhive, orice urmă a tot ce ai făcut vreodată se şterge, însăşi existenţa îţi este negată-şi, până la urmă, uitată cu totul. Eşti abolit, anihilat — vaporizat este termenul uzual.

O vreme se lasă cuprins de un fel de isterie, începe să scrijelească neîngrijit, în mare grabă: