Este o carte mai mult decât frumoasă. Are o hârtie netedă, de cea mai bună calitate, îngălbenită puţin de trecerea timpului, cum nu se mai fabrică de cel puţin patruzeci de ani. Iar el, Winston, bănuieşte că este mult mai veche de atâta. A văzut-o aruncată în vitrina unei prăvălii de vechituri unde mirosea a mucegai, dintr-o mahala a oraşului — nici nu mai ţine minte în care anume —, şi a fost năpădit, acolo, pe loc, de dorinţa irezistibilă de a o cumpăra. Membrii Partidului nu au voie, în principiu, să intre în magazinele obişnuite — „să cumpere de pe piaţa neagră”, cum se spune —, dar regula nu se respectă cu stricteţe, pentru că sunt o mulţime de lucruri, de pildă şireturi de pantofi sau lame de ras, de care este practic imposibil să faci rost de altundeva. Atunci, demult, când a văzut cartea în vitrina aceea, a aruncat câte o privire în susul şi în josul străzii şi pe urmă s-a strecurat înăuntru şi a cumpărat-o la preţul de doi dolari cincizeci. La vremea aceea, nu o voia pentru nimic anume. A adus-o acasă, în servietă, cu sentimentul vinovăţiei. Chiar şi fără să scrie nimic în ea, este un obiect care îl poate compromite.

Ceea ce are de gând să facă este să-şi ţină, de azi înainte, un jurnal. Aşa ceva nu este ilegal — nimic nu este ilegal, din moment ce nu mai există legi —, dar, daca este descoperit, se poate aştepta, pe bună dreptate, să fie pedepsit cu moartea. Sau cu cel puţin douăzeci şi cinci de ani într-un lagăr de muncă silnică. Pune o peniţă în toc şi-şi trece limba peste ea, ca să se ducă unsoarea. Sigur că tocul este un instrument arhaic şi nu se mai foloseşte nici pentru semnături, dar el şi-a făcut rost de unul pe ascuns şi cu oarecare dificultate, pur şi simplu fiindcă are sentimentul că hârtia asta frumoasă şi lăptoasă merită scrisă cu o peniţă adevărată, şi nu scrijelită cu creionul chimic. Adevărul este că lui Winston îi vine şi greu să scrie de mână. In afară de unele notiţe foarte scurte, totul se dictează la scrievorbitor — ceea ce, bineînţeles, nici nu se pune problema să facă în momentul de faţă. Îşi înmoaie peniţa în cerneală, după care ezită… Ii trece un fel de fior prin stomac. Să pună pe hârtie data — datarea jurnalului este actul decisiv. Scrie cu litere mici, trasate stângaci: 4 aprilie 1984.