Cuarț nu știa ce vrea să însemne asta și se întoarse iar împotriva dușmanului său. Barion făcu din nou un pas în lături și-i arătă de astă dată un singur deget. Cuarț se miră puțin și-și potoli o clipă îndârjirea. Dar când să-și ia un nou avânt, se îngândură, în timp ce apa începu să curgă pâraie primprejur. El însă nu mai băgă nimic în seamă, căci Barion îi arătase două degete făcute colac, prin care băgase degetul cel mare de la cealaltă mână, mișcându-l în sus și în jos. Electrocavalerul de Cuarț se gândi, se gândi îndelung ce-ar putea să însemne aceste gesturi mute, și deodată i se deschise o groapă sub picioare, azvârlind din ea apă neagră, iar el căzu în adâncuri ca o piatră. Până să-și mai spună încă o dată: „Nu-i nimic, numai să nu gândesc!” dispăruse de pe lume. Recunoscători, crionizii salvați îl întrebară pe Barion ce a vrut să spună cu semnele acelea, arătate strașnicului electrocavaler rătăcitor.

— E simplu ca bună ziua — răspunse înțeleptul. Două degete însemnau că suntem doi, el și eu. Unul însemna că voi rămâne numai eu. Pe urmă i-am arătat un cerc, adică o să se deschidă gheața în juru-i și abisul negru al oceanului o să-l înghită pe veci. N-a înțeles nici unul din semne, nici pe primul, nici pe-al doilea, nici pe-al treilea.

— Mare înțelept! — strigară uimiți crionizii. Cum ai putut face asemenea semne unui năvălitor atât de crud? Ia gândește-te ce s-ar fi întâmplat dacă te-ar fi înțeles și nu s-ar fi mirat? Atunci mintea nu i s-ar fi încins și n-ar fi căzut în prăpastia fără fund…

— Aș, da’ de unde! Nu mi-a fost teamă nici o clipă de una ca asta — spuse cu un zâmbet rece Barion Gură de Gheață. Știam de la bun început că n-o să înțeleagă nimic. Dacă ar fi avut măcar un dram de minte, n-ar fi venit la noi. Ce-i folosesc unei ființe care trăiește sub lumina soarelui nestematele de gaz și stelele argintii de gheață?

Crionizii tare se mai minunară de marea înțelepciune a lui Barion și se întoarseră împăcați la casele lor, unde-i aștepta gerul cel plăcut. De atunci nimeni n-a mai încercat să cucerească Crionia, căci Cosmosul a început să ducă lipsă de proști, deși unii spun că mai sunt încă destui, dar că nu cunosc drumul…