Iar când un profesor de istorie itinerant a trecut prin oraş, acesta a dezvoltat subiectul cu reţinerea unui adult decent forţat să explice obscenităţi unor copii. Da, a spus el, închisoarea era locul unde Statul îi ducea pe oamenii care nu se supuneau Legilor sale. Dar de ce nu părăseau, pur şi simplu, locul acela? Nu aveau cum să plece, uşile erau încuiate. Încuiate? Ca uşile dintr-un camion în mişcare, ca să nu cazi ? Stupid! Dar ce făceau tot timpul în interiorul unei singure încăperi? Nimic. Nu era nimic de făcut. Aţi văzut fotografii ale lui Odo în celula închisorii de la Drio, nu? Imaginea răbdării sfidătoare, capul cărunt plecat, mâinile împreunate, nemişcată în umbrele care o înconjurau. Uneori, prizonierii erau condamnaţi să muncească. Condamnaţi? În fine, asta înseamnă că un judecător — o persoană căruia i se conferise putere de către Lege — le poruncea să presteze anumite forme de muncă fizică. Le poruncea? Şi dacă nu vroiau s-o facă? Ei bine, erau forţaţi; dacă nu munceau, erau bătuţi. Un fior de emoţie i-a cuprins pe copiii care-l ascultau, copii de unsprezece-doisprezece ani, dintre care nici unul nu fusese lovit vreodată şi care nu văzuseră vreo persoană lovită, cu excepţia cazurilor de mânie personală, imediată.

Tirin a pus întrebarea care era pe buzele tuturor.

— Vreţi să spuneţi că o mulţime de oameni băteau o singură persoană?

— Da.

— De ce nu-i opreau ceilalţi?

— Gardienii aveau arme, prizonierii nu, a spus profesorul cu violenţa unuia obligat să povestească lucruri detestabile, fiind totodată jenat de aceasta.

Simpla atracţie a perversităţii i-a apropiat pe Tirin, Shevek şi alţi trei băieţi. Fetele erau eliminate din compania lor, nici ei nu puteau spune pentru care motiv. Tirin găsise o închisoare ideală, sub aripa de vest a centrului de instruire. Era un spaţiu suficient de mare pentru a adăposti o singură persoană şezând, ori culcată pe jos, formată din trei pereţi de fundaţie din beton şi partea inferioară a planşeului de deasupra; fundaţiile făcând parte dintr-o formă prefabricată, pardoseala alcătuia un tot cu pereţii, iar o placă grea de piatră ar fi închis-o complet.