Întotdeauna știuserăm că rațiile noastre se aflau într-un loc relativ neprotejat. De fapt, anterior lansării, existase îngrijorarea că o flamă solară neașteptată ar fi putut produce destule radiații pentru a periclita consumul alimentelor. Nu-mi era frică să rămân singură cele câteva Zile sau o săptămână cât ar fi putut să le ia bărbaților călătoria dus-întors la nava militară. Mă îngrijora mai mult posibilitatea ca unul dintre ei, sau amândoi, să nu se mai întoarcă. Nu era doar problema octopăianjenilor sau a oricăror alți extratereștri care ar fi putut conviețui cu noi în această imensă navă spațială. Trebuia să am în vedere și incertitudinile ambientului. Ce se va întâmpla, dacă Rama va începe brusc să facă manevre? Ce se va întâmpla, dacă va avea loc un alt eveniment, la fel de imprevizibil, și ei nu reușeau să se întoarcă în New York?

Richard și Michael m-au asigurat că nu aveau să riște, că nu aveau să facă nimic în afară de a merge până la nava militară și înapoi. Au plecat chiar după ivirea zorilor, într-o zi ramană de 28 de ore. Era prima dată când rămâneam singură, de la lungul meu sejur solitar în New York, care a început când am căzut în puț. Bineînțeles că nu eram cu adevărat singură. O simțeam pe Simone dând din piciorușe înlăuntrul meu. Este o senzație uimitoare să porți în pântec un copil. Faptul că știi că în tine trăiește un alt suflet are ceva minunat care nu se poate descrie. Mai ales pentru că pruncul e format într-o măsură importantă din propriile tale gene. Păcat că bărbații n-au cum să știe cum e să fii însărcinată! Dacă ar ști, poate ar înțelege de ce sunt femeile atât de preocupate de viitor.

În a treia zi pământeană după plecarea bărbaților, manifestam simptomele agitației datorate claustrării. Am hotărât să urc din adăpost și să dau o raită prin New York.