— La mulți ani, mamă, mi-a urat zâmbind larg și m-a îmbrățișat.

Atunci a fost cât pe ce să-i spun despre tatăl ei. Dacă aș fi știut ce avea să se întâmple cu expediția Newton, sunt convinsă că i-aș fi spus. Mi-e dor de tine, Genevieve. Aș vrea să fi avut voie să-mi iau la revedere de la tine așa cum trebuie.

Amintirile sunt lucruri foarte ciudate. Azi dimineață, în depresia mea, potopul de imagini din aniversările precedente mi-a întețit sentimentele de pierdere și izolare. Acum, când starea de spirit mi s-a mai îmbunătățit, savurez aceleași amintiri. În clipa de față, nu mai sunt atât de cumplit de tristă că Simone nu va avea posibilitatea să trăiască ceea ce am cunoscut eu. Aniversările ei vor fi cu totul diferite de ale mele și unice pentru viața ei. Mie îmi revin privilegiul și datoria să le fac cât mai frumoase și de neuitat.

3

26 MAI 2201

Acum cinci ore, în interiorul lui Rama a început o serie de evenimente ieșite din comun. La momentul respectiv, mâncam cu toții friptură de vită, cartofi și salată (în efortul de a ne convinge că ceea ce mâncăm este delicios, avem denumiri pentru fiecare dintre combinațiile chimice pe care le obținem de la ramani — denumirile derivă, în general, din tipul substanțelor nutritive asigurate, astfel că „friptura de vită” este bogată în proteine, „cartofii” sunt la origine carbohidrați etc), când am auzit un șuierat clar și îndepărtat. Ne-am oprit din mâncat și bărbații s-au repezit să ajungă la suprafață. Cum șuieratul persista, am înșfăcat-o pe Simone, am înfășurat-o în mai multe pături, mi-am înhățat hainele groase și am plecat după Michael și Richard, sus, în frig.

La suprafață, șuieratul era mult mai puternic. Eram absolut siguri că venea dinspre sud dar, cum în Rama era întuneric, nu ne venea să ne îndepărtăm de adăpost. Totuși, după câteva minute am început să vedem pete de lumină reflectate de oglinzile suprafețelor zgârie-norilor din jur și nu ne-am mai putut înfrâna curiozitatea. Ne-am furișat cu grijă spre țărmul sudic al insulei, unde între noi și impunătoarele coarne ale Emisferei Sudice a lui Rama nu aveau să mai fie clădiri.



16 из 477