— Sunt mai mulți, a spus Richard cu sufletul la gură, în timp ce zgomotul octopăianjenilor ne înconjura.

A îndreptat fasciculul lanternei spre aleea lungă ce ducea la est de adăpostul nostru și am văzut două forme mari și întunecate avansând spre noi. În mod normal, mergem la culcare la două-trei ore după cină, dar în seara asta am făcut o excepție. Spectacolul de lumină, țipătul strident al aviarului și întâlnirea cu octopăianjenii evitată în ultima clipă ne sporise adrenalina. Am discutat și-am tot discutat. Richard avea convingerea că era pe cale să se întâmple ceva cu adevărat important. Ne-a reamintit că și manevra lui Rama care născuse temeri pe Pământ fusese precedată de un spectacol de lumină în Emisfera Sudică. La vremea aceea, își amintea el, părerea unanimă a astronauților expediției Newton fusese că demonstrația era menită a fi un anunț sau poate un fel de alertă. Care era, oare, semnificația orbitoarei reprezentații din seara asta? se întreba el.

Pentru Michael, care nu fusese mult timp în Rama înainte de trecerea la mică distanță de Pământ și nici nu avusese contact direct cu aviarii sau cu octopăianjenii, evenimentele din seara asta aveau proporții majore. Privirea aruncată în fugă creaturilor cu tentacule care veneau înspre noi pe alee îi oferise o estimare a groazei pe care eu și Richard o simțiserăm anul trecut, când urcaserăm în fugă piroanele bizare și scăpaserăm din adăpostul octopăianjenilor.

— Octopăianjenii sunt ramanii? a întrebat Michael. Dacă da, atunci de ce trebuie să fugim de ei? Tehnologia lor a depășit-o atât de mult pe a noastră încât, efectiv, pot face cu noi orice doresc.

— Octopăianjenii sunt pasageri în acest vehicul, exact ca și noi, a răspuns Richard repede. La fel și aviarii. Octozii cred că s-ar putea ca noi să fim ramanii, dar nu sunt siguri. Aviarii reprezintă o enigmă. De bună seamă, ei nu pot fi o specie capabilă de călătorii spațiale. În primul rând, cum au ajuns la bord? Să fie, oare, o parte din ecosistemul raman inițial?