Nu era cu adevărat isterică. Pur şi simplu credea că trebuia să reacţioneze astfel şi o făcea. Eu beam tot timpul şi stăteam cît mai puţin acasă. Trăiam ca un om care ar fi vrut să moară, dar nu avea curajul să-şi ia viaţa. Colindam de unul singur pe străzi şi alei întunecate; îmi pierdeam cunoştinţa în cabarete. Am evitat două dueluri mai degrabă din apatie decît din laşitate şi îmi doream cu adevărat să fiu ucis. Atunci am fost atacat. Ar fi putut fi oricine — invitaţia mea era deschisă pentru marinari, hoţi, maniaci, oricine. Dar a fost un vampir. M-a prins la numai cîţiva paşi de uşa casei mele, într-o seară, şi m-a lăsat aproape mort, cel puţin aşa credeam.

— Vrei să spui că… ţi-a supt sîngele? întrebă băiatul.

— Da, zise vampirul rîzînd. Mi-a supt sîngele. Aşa se face de obicei.

— Dar ai trăit, spuse tînărul. Ziceai că te-a lăsat aproape mort.

— M-a secat pînă la un pas de moarte, ceea ce pentru el a fost suficient. M-au pus în pat imediat ce m-au găsit, derutat şi neştiind absolut nimic din ce mi se întîmplase. Presupun că mă gîndeam că, în sfîrşit, băutura îmi venise de hac. De-acum mă aşteptam să mor şi nu aveam chef să mănînc, să beau sau să vorbesc cu doctorul. Mama a trimis după preot. Eu aveam febră şi i-am spus acestuia tot, despre viziunile fratelui meu şi despre ceea ce făcusem, îmi amintesc că m-am agăţat de braţul lui, punîndu-l să jure de nenumărate ori că nu va spune nimănui. „Ştiu că nu l-am omorît eu”, i-am spus în final. „Dar nu mai pot să trăiesc acum cînd el e mort. Nu după felul cum m-am purtat cu el.” „E ridicol”, mi-a răspuns el. „Bineînţeles că poţi să trăieşti. Nu-i nimic în neregulă cu tine în afară de faptul că cedezi în faţa plăcerilor. Mama ta are nevoie de tine, ca să nu mai vorbim de sora ta. Cît despre fratele ăsta al tău, el era posedat de diavol.” Am fost atît de uluit cînd l-am auzit, încît nici n-am putut să protestez. Diavolul îl făcea să vadă viziuni, mi-a explicat el în continuare.