— Nu m-am gîndit niciodată astfel, spuse băiatul. Dar cu tine ce s-a întîmplat? Ai spus că ţi-au luat sînge ca să te vindece, asta înseamnă că erai aproape mort.

Vampirul rîse.

— Aşa e, chiar aşa. Dar vampirul s-a întors în noaptea aceea. Vezi tu, voia Pointe du Lac, plantaţia mea. Era foarte tîrziu, după ce adormise sora mea. Îmi amintesc ca şi cum s-ar fi întîmplat ieri. A venit prin curte, a deschis uşa-fereastră fără să facă cel mai mic zgomot; era un bărbat înalt, cu pielea albă, cu un păr blond foarte bogat şi cu nişte mişcări graţioase, ca de felină. Cu blîndeţe, i-a acoperit ochii surorii mele cu un şal şi a slăbit lumina lămpii. Ea a adormit lîngă lighean ţinînd pînza cu care îmi ştersese fruntea şi, pînă dimineaţă, nu s-a clintit. Numai că atunci eu eram extrem de schimbat.

— În ce consta schimbarea asta? întrebă băiatul.

Vampirul oftă. Se rezemă de spătarul scaunului şi se uită la pereţi.

— La început am crezut că era tot vreun doctor sau cineva chemat de rude ca să încerce să stea de vorbă cu mine. Dar această bănuială mi-a fost imediat înlăturată. S-a apropiat de patul meu şi s-a aplecat, aşa încît chipul i se afla în lumina lămpii. Atunci am observat că nu era un om obişnuit. Ochii cenuşii îi ardeau incandescenţi, iar mîinile lungi şi albe, care îi atîrnau pe lîngă trup, nu erau ca ale unei fiinţe omeneşti. Cred că, în clipa aceea, am înţeles tot şi lucrurile pe care mi le-a spus au fost doar ca o urmare. Ceea ce vreau să zic e că, în clipa în care l-am văzut, în care i-am văzut aura extraordinară şi am priceput că era o făptură cum nu mai întîlnisem vreodată, am fost redus la zero.