Seara următoare ne-am dus la plantaţie, l-am instalat pe tatăl orb în dormitorul mare şi eu mi-am început schimbarea. N-aş putea spune că a constat într-un anume pas — deşi, bineînţeles, unul a fost cel dincolo de care nu mai exista drum de întoarcere. Dar au fost implicate cîteva acţiuni, dintre care prima a fost moartea supraveghetorului. Lestat l-a ucis în somn. Eu trebuia să privesc şi să aprob; adică, să asist la uciderea unui om ca dovadă a deciziei mele şi ca parte a schimbării. Fără îndoială, aceasta s-a dovedit partea cea mai dificilă pentru mine. Ţi-am spus că nu mă temeam de propria mea moarte, însă mi-era greu să-mi iau singur viaţa. Dar, faţă de vieţile altora, aveam un mare respect, iar moartea îmi inspira o groază recent descoperită datorită fratelui meu. A trebuit să-l văd pe supraveghetor trezindu-se speriat, încercînd să-l îndepărteze pe Lestat cu ambele mîini, apoi zvîrcolindu-se în strînsoarea lui şi, în cele din urmă, rămînînd nemişcat şi moale, secătuit de sînge. Şi murind. Nu a murit imediat. Am stat în dormitorul lui strîmt aproape o oră, privindu-l cum moare. Făcea parte din schimbarea mea, cum am mai spus. Altfel Lestat n-ar fi rămas. Pe urmă a trebuit să ne descotorosim de cadavru. Era să leşin. Slăbit fiind şi avînd febră, nu posedam prea multe rezerve, iar manevrarea cadavrului cu un asemenea scop mi-a făcut greaţă. Lestat rîdea, spunîndu-mi cu duritate că aveam să simt cu totul altfel odată ce aveam să fiu vampir, şi aveam să rîd şi eu. S-a înşelat. Niciodată nu rîd de moarte, oricît de des şi de regulat aş provoca-o. Dar, dă-mi voie să iau lucrurile în ordine. A trebuit să mergem pe lîngă rîu pînă am ajuns într-un cîmp deschis, unde l-am lăsat pe supraveghetor.