Băiatul fu uimit de exactitate datei şi o repetă înainte de a întreba:

— Cum s-a întîmplat?

— La asta se poate răspunde şi mai simplu. Nu cred că vreau să dau răspunsuri simple, zise vampirul. Cred că aş vrea să spun adevărata poveste…

— Da, zise băiatul repede.

Împături batista şi îşi tamponă din nou buzele cu ea.

— A fost o tragedie… Începu vampirul. Fratele meu mai mic… A murit.

Apoi tăcu, aşa încît băiatul îşi drese glasul şi îşi şterse din nou faţa înainte de a-şi îndesa, aproape nerăbdător batista în buzunar.

— Nu e dureros, nu? întrebă el cu timiditate.

— Pare? întrebă vampirul. Nu, spuse el apoi scuturînd din cap. Doar că am mai spus povestea asta unei alte persoane. Şi asta s-a petrecut cu foarte mult timp în urmă. Nu, nu e dureros… Pe atunci trăiam în Louisiana. Primisem nişte pămînt şi aveam două plantaţii de indigofena pe Mississippi, foarte aproape de New Orléans…

— Ah, accentul…, zise băiatul încet.

O clipă, vampirul privi absent.

— Am un accent? întrebă el apoi şi începu să rîdă.

Băiatul, fîstîcit, răspunse repede:

— L-am sesizat la bar, cînd te-am întrebat cu ce te ocupi. Doar o uşoară accentuare a consoanelor, atîta tot. Nu mi-am dat seama că era franţuzesc.

— E-n regulă, îl asigură vampirul. Nu sînt chiar atît de uimit pe cît mă prefac. Doar că uit, uneori. Dă-mi voie să continui…

— Te rog…, zise băiatul.

— Vorbeam de plantaţii. Au avut o mare legătură cu transformarea mea în vampir. Dar o să ajung şi la asta. Viaţa noastră acolo era şi luxoasă şi primitivă şi eram cu toţii convinşi că era extrem de atrăgătoare. Vezi tu, trăiam mult mai bine acolo decît am fi putut s-o facem vreodată în Franţa. Poate că sălbăticia pură a Louisianei făcea să ni se pară astfel, dar ăsta era adevărul.