Mă așteptam la anunțarea decolării, la niște semnale, la solicitarea dea ne pune centurile de siguranță, dar nu se întâmplă nimic din toate acestea. Pe plafonul mat începură să se deplaseze umbre vagi, din față spre spate, ca niște păsări din hârtie. Ce dracui cu păsările astea? mam întrebat nedumerit. Înseamnă ceva? Amorțisem de atâta încordare de a nu face ceva greșit. Și deacum era a patra zi. Din primul moment. Invariabil, eram depășit de orice sar fi petrecut, și efortul permanent de a înțelege cea mai simplă situație sau conversație transforma tensiunea respectivă întro senzație oribil de asemănătoare cu disperarea. Eram sigur că ceilalți simțeau la fel, dar nu discutam despre asta, nici chiar când rămâneam singuri. Glumeam doar asupra mușchilor noștri, asupra acelei forțe excesive care rămăsese în noi și, întradevăr trebuia să fim permanent atenți — la început, când voiam să mă ridic, pur și simplu țâșneam către tavan, iar orice obiect pe care îl apucam în mână îmi părea făcut din hârtie, gol. Am învățat totuși destul de repede sămi controlez trupul. Dând mâna cu diverși oameni, nu le mai zdrobeam degetele. Asta a fost ușor. Din păcate însă, și cel mai puțin important.

Brusc, vecinul din stânga — corpolent, bronzat, cu ochii prea intens strălucitori (datorită lentilelor de contact?) — dispăru; fotoliul său se extinse, părțile laterale ridicânduse și uninduse ca să formeze un cocon de formă ovoidală. Câțiva alți pasageri dispărură în asemenea separeuri. Sarcofaguri dilatate. Ce făceau oare acolo înăutru? Asemenea lucruri am tot întâlnit, dar atâta vreme cât nu mă afectau în mod direct nu le luam în seamă. Curios, îi tratam cu indiferență pe cei care căscau gura la noi aflând ce eram. Uluirea lor nu mă preocupa cine știe ce, deși pricepusem imediat că nu era vorba de nici o fărâmă de admirație. Cei care îmi stârneau antipatia erau cei ce aveau grijă de noi — echipele de la Adaptare. Principalul vizat era Dr. Abs, deoarece mă trata ca orice medic pus în fața unui pacient anormal, prefăcânduse, în mod strălucit, de altfel, că avea dea face cu un caz destul de obișnuit.