Ridică piciorul şi îngenunche pe Ender, apăsându-l pe abdomen, chiar sub stern. Treptat, începu să sporească apăsarea. Ender respira tot mai greu.

— Te-aş putea ucide-n felul ăsta, şopti Peter. Să apăs mereu, până mori. Dup-aia aş zice că n-am ştiut că te durea, că noi ne jucam…, m-ar crede, şi totul ar fi în regulă. Iar tu ai fi mort. Totul ar fi în regulă!

Ender nu putea răspunde; răsufla tot mai anevoios. S-ar fi putut ca Peter s-o facă. Probabil că nu intenţiona, totuşi s-ar fi putut…

— Vorbesc serios, continuă fratele său. Nu ştiu ce crezi, dar vorbesc serios. Pe tine te-au autorizat doar pentru că eu eram atât de promiţător, însă nu le-am împlinit aşteptările. Tu te-ai descurcat mai bine. Ei cred că eşti mai bun. Dar eu nu vreau un frăţior mai bun, Ender. Nu vreau un Terţ.

— O să spun totul, zise Valentine.

— N-o să te creadă nimeni.

— Pe mine mă vor crede.

— Atunci o să mori şi tu, scumpă surioară.

— Vezi să nu! replică Valentine. Cine te va crede când o să spui: „N-am ştiut că asta o să-l omoare pe Andrew. Iar după ce el a murit, nu am ştiut c-o s-o omoare şi pe Valentine”.

Apăsarea slăbi puţin.

— Bun. Nu azi. Dar într-o bună zi, voi doi n-o să mai fiţi împreună. Şi va avea loc un accident.

— Numai gura e de tine, spuse Valentine. N-o să faci nimic din toate astea.

— Nu?

— Şi ştii de ce? întrebă fata. Pentru că vrei s-ajungi în guvern, când o să fii mare. Vrei să fii votat. Şi n-or să te voteze, dacă adversarii or să descopere că atât fratele cât şi sora ta au murit când erau mici, în urma unor accidente ciudate. Şi mai ales datorită scrisorii pe care am introdus-o în fişierul meu secret, care va fi deschis în caz că voi muri.