— Nu o glumă, ci un joc. Vă pot face să credeţi orice. Vă pot face să dansaţi ca nişte marionete. Îngroşându-şi glasul, vorbi ameninţător: O să v-omor, şi-o să vă tai bucăţele, şi-o să v-arunc la gunoi! Izbucni din nou în râs: Cei mai mari fraieri din tot Sistemul Solar!

Ender rămase locului, privindu-l cum râde şi se gândi la Stilson, amintindu-şi ce simţise când îi zdrobise nasul. „Lui ar fi trebuit să i-o fac. El ar fi meritat-o.”

Parcă citindu-i gândurile, Valentine şopti:

— Nu, Ender!

Peter se răsuci brusc pe o parte, sări din pat şi se ghemui gata de luptă.

— Ba da, Ender, chicoti el. Oricând, Ender.

Ender ridică piciorul drept şi-şi scoase pantoful. Îl ţinu în sus.

— Vezi, aici pe vârf? E sânge, Peter.

— Vaaai! Vaaai, mor! Mor! Ender a omorât o ploşniţă şi-acum o să m-omoare şi pe mine!

N-aveai cum să-l impresionezi. În adâncul sufletului, Peter era un criminal, dar nimeni n-o ştia, cu excepţia Valentinei şi a lui Ender.

Mama veni acasă şi-l consolă pe Ender, când află de monitor. Tata sosi şi el şi repetă întruna cât de grozavă era surpriza; aveau copii atât de fantastici, încât guvernul le spusese să facă trei şi acum guvernul nu mai voia să ia pe nici unul, aşa că rămăseseră cu trei, continuau să-l aibă pe Terţ… până când lui Ender îi veni să-i strige: „Ştiu că-s un Terţ, ştiu, dacă vrei o să plec, ca să nu te mai simţi ruşinat în faţa tuturor, îmi pare rău că nu mai am monitorul şi acum ai trei copii şi nici o explicaţie limpede, e atât de stânjenitor pentru tine, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă!”

Stătea în pat, privind în sus prin beznă. În patul de deasupra lui îl putea auzi pe Peter, răsucindu-se şi foindu-se întruna. Apoi fratele său coborî şi ieşi din odaie. Ender auzi apa curgând la baie; după aceea, silueta lui Peter se contură în cadrul uşii.

„Crede că dorm. O să mă ucidă!”