— Te-am auzit, spuse tatăl, fără să-şi ridice privirea de pe ştirile afişate pe tăblia mesei, în timp ce mânca.

— Nici n-aş fi zis-o, dacă ştiam că nu m-auzi.

Masa bâzâi. Aveau musafiri.

— Cine-i? întrebă mama.

Tatăl apăsă un buton şi pe ecranul său apăru un bărbat. Purta singura uniformă militară care mai însemna ceva, FI: Flota Internaţională.

— Credeam că s-a terminat, comentă tatăl.

Peter îşi turnă lapte peste fulgii de cereale.

„Poate că”, se gândi Ender, „într-adevăr, azi nu va trebui să mă duc la şcoală.”

— Mă duc să văd despre ce-i vorba, spuse tatăl sculându-se. Voi terminaţi de mâncat.

Rămaseră locului, dar nu mâncară. După câteva clipe, tatăl apăru şi-o chemă pe mamă.

— Ai încurcat-o, zise Peter. Au aflat ce i-ai făcut lui Stilson şi-o să te trimită la-nchisoare, în Centură.

— N-am decât şase ani, prostovane, sunt minor.

— Eşti un Terţ, rahatule! N-ai nici un drept.

Valentine apăru somnoroasă, cu părul ciufulit.

— Unde-s mami şi tati? Mi-e rău şi nu pot să merg la şcoală.

— Ai examen oral, este? pufni Peter.

— Gura, Peter! se răsti fata.

— Ar trebui să te relaxezi şi să te bucuri. Putea fi şi mai rău.

— Nu ştiu cum.

— Putea fi un examen anal.

— Ha, ha, făcu Valentine. Unde-s mama şi tata?

— Vorbesc cu un tip din FI.

Instinctiv, Valentine privi spre Ender. La urma urmei, ani de zile aşteptaseră să vină cineva şi să le spună că Ender fusese acceptat, că aveau nevoie de el.

— Aşa-i, uită-te la el, spuse Peter. Dar să ştii că poate fi vorba de mine. Poate că şi-au dat seama că sunt totuşi cel mai bun.

Se simţea frustrat şi de aceea era răutăcios, ca de obicei.

Uşa se deschise.

— Ender, rosti tatăl, vino, te rog.

— Îmi pare rău, Peter, chicoti Valentine.