Însă ofiţerul traversă holul către Ender. Întinse mâna:

— Ender, numele meu este Graff. Colonel Hyrum Graff. Sunt directorul ciclului de antrenament primar al Şcolii de Luptă din Centură. Am venit să-ţi propun să intri la şcoală.

— După toate…

— Dar monitorul…

— Ultima etapă a testării a fost de a vedea ce se va întâmpla în absenţa monitorului. Nu procedăm întotdeauna aşa, însă în cazul tău…

— Şi-am absolvit?

Mama era neîncrezătoare.

— Pentru că l-a băgat în spital pe băiatul acela? Ce-aţi fi făcut dacă-l omora, îi dădeaţi o medalie?

— Nu contează ce anume a făcut, doamnă Wiggin. Important este motivul. Îi întinse un dosar voluminos: acestea sunt ordonanţele. Fiul dumneavoastră a primit aprobarea Serviciului de Selecţie al FI. Desigur, avem deja acceptul dumneavoastră, acordat în momentul confirmării conceperii, altfel nu se putea naşte. Din clipa aceea era al nostru, dacă trecea testele.

Când vorbi, glasul tatălui tremura:

— N-a fost tocmai elegant din partea dumneavoastră să ne lăsaţi să credem că nu-l doriţi. Şi apoi să-l luaţi.

— Iar şarada aceasta cu Stilson…, începu mama.

— Nu a fost o şaradă, doamnă Wiggin. Până n-am ştiut care este motivaţia lui Ender, nu puteam fi siguri că nu era un alt… trebuia să ştim ce înţeles avea acţiunea lui. Sau, cel puţin, ce înţeles i-a conferit Ender.

— E neapărat nevoie să folosiţi porecla aceea stupidă?

Mama începu să plângă.

— Îmi pare rău, doamnă Wiggin. Dar acesta e numele pe care-l foloseşte chiar el.

— Şi acum ce veţi face, domnule colonel? întrebă tatăl. O să ieşiţi pur şi simplu pe uşă, amândoi?

— Depinde.

— De ce anume?

— Dacă Ender doreşte să vină.

Mama râse amar.

— Aha, deci totuşi e vorba de voluntariat. Ce drăguţ!